- Home
- Social
- SATU MARE, (25.11.2014, 15:05)
- Departamentul Corespondenţi
Portretul robot al suspectului în cazul uciderii actriţei Gabriela Dorgai, dat publicităţii - FOTO
Specialiştii criminalişti din Satu Mare au dat publicităţii, marţi, portretul robot al suspectului în cazul uciderii actriţei Gabriela Dorgai, fiind vorba despre un bărbat de 30-35 de ani, care a fost văzut de martori în semiîntuneric, de la o distanţă de aproximativ 50 de metri.
Urmărește
327 afișări
Gabriela Dorgai
Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul Tribunaluluo Satu Mare, portretul robot realizat de specialişti în criminalistică şi poliţie judiciară arată că suspectul în cazul uciderii actriţei este un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani, care are în jur de 1,80 metri înălţime, care a fost observat în semiîntuneric, de la o distanţă de aproximativ 50 de metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
”Este vorba despre un bărbat cu vârstă aproximativă 30-35 de ani, înălţime aproximativă 1,80 metri, constituţie corporală normală cu umeri laţi şi pumnii mari, tenul pielii normal, forma feţei triunghiulară (alungită), scobit în obraji, urechile mari şi puţin depărtate, părul de culoare închisă tuns mai scurt pe părţile laterale şi cu linia de inserţie a părului pe frunte în V sau circulară în sus, ochi mari cu sprâncenele arcuite şi groase, posibil cu nasul mare şi cu vârful ascuţit, îmbrăcat cu o jachetă de culoare închisă şi pantaloni de jeans de culoare deschisă", este portretul robot al principalului suspect în acest caz.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Anchetatorii fac apel la cetăţeni să studieze portretul robot al suspectului şi, dacă au văzut persoana care seamănă cu schiţa criminaliştilor, să apeleze de urgenţă 112.
Actriţa Gabriela Dorgai a fost găsită moartă în 9 noiembrie, pe malul Someşului, în municipiul Satu Mare, aceasta fiind dezbrăcată de la brâu în jos, primele cercetări arătând că aceasta a fost ucisă.
Zeci de persoane au fost audiate în acest caz, iar autopsia a confirmat că femeia a fost violată şi ucisă.
Gabriela Dorgai s-a născut în 1971, iar în timpul căsătoriei a purtat numele Vekony. În 1990 a devenit actriţă a Teatrului de Nord Satu Mare, iar ulterior a absolvit cursurile Facultăţii de Teatru de la UBB Cluj-Napoca.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe