Portugalia: Cadavrul unei femei găsit la ea în casă, la nouă ani de la moarte

Publicat: 10 02. 2011, 16:52
Actualizat: 06 11. 2012, 13:32

Pompierii au descoperit, marţi, cadavrul femeii, într-o stare avansată de putrefacţie, întinsă în bucătărie, lângă scheletul unui câine, a spus Luis Pimentel, reprezentant al autorităţilor din Agualva-Cacém.

Femeia, născută în 1928, era dată dispărută de mai bine de nouă ani. Vecina sa, Aida Martins, în vârstă de 82 de ani, a spus că a sesizat autorităţile de două ori în legătura cu moartea acesteia, prima oară în 2002. „Am început să mă îngrijorez că avea foarte multă corespondenţă pe care nu o mai ridicase. Au venit poliţiştii, dar nu au vrut să spargă uşa”, a mărturisit vecina.

Apartamentul a fost de atunci confiscat, apoi vândut la licitaţie de către fisc şi, la cererea noului proprietar, poliţia a folosit forţa pentru a intra, au explicat autorităţile.