Prima pagină » Social » Porturile maritime din Constanţa şi Agigea au fost închise din cauza vântului puternic

Porturile maritime din Constanţa şi Agigea au fost închise din cauza vântului puternic

Manevrele navelor au fost suspendate în porturile constănţene din cauza vântului puternic, care suflă la rafală cu viteze de 70 - 80 km/h.
Porturile maritime din Constanţa şi Agigea au fost închise din cauza vântului puternic
Thomas Dinca
26 ian. 2013, 09:36, Social

Potrivit autorităţilor portuare, operaţiunile au fost sistate, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 08.30, în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud – atât maritim cît şi fluvial, deoarece vântul suflă cu viteze de 60 – 70 km/h la ţărm, iar în larg poate ajunge şi depăşi 80 km/h.

În această situaţie, pentru siguranţă, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă.

Totodată, vasele aflate la cheu trebuie să-şi întărească legăturile cu ţărmul, să asigure om de veghe şi trebuie să stea în permanenţă cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune.

Tot din cauza vântului puternic a fost restricţionată şi deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către portul Constanţa Sud – fluvial.