- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Porturile sunt deschise pe Dunăre, opt nave sunt blocate de gheaţă
Porturile pe Dunăre sunt deschise, iar opt nave sunt încă blocate de gheaţă, navigaţia fiind închisă pe două porţiuni şi deschisă pe alte nouă, informează, sâmbătă, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Porturile sunt deschise pe Dunăre, opt nave sunt blocate de gheaţă (Imagine: Ovidiu Iordachi/Mediafax foto)
Nava sub pavilion cambodgian Aspro, încărcată cu 3.111 tone de fier vechi, este blocată în gheaţă la mila marină 73, iar nava S/M Sequens sub pavilion olandez este blocată la kilometrul 313.
De asemenea, nava Porteus este eşuată în afara şenalului la kilometrul 473, iar cinci împingătoare sunt blocate în gheaţă.
Cursele de pasageri au fost suspendate din cauza gheţii pe rutele Crişan - Caraorman, Crişan - Mila marină 23 sat, Tulcea - Periprava, Tulcea - Sfântu Gheorghe, Tulcea - Sulina, iar trecerea cu bacul între Călăraşi şi Chiciu Regie este întreruptă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice de Crăciun din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
Potrivit unei situaţii centralizate privind modul de derulare a transportului naval valabilă pentru ora 14.00, portul Medgidia era închis din cauza unui pod de gheaţă, traficul naval fiind suspendat, iar portul Midia era deschis parţial, acţionându-se cu remorchere pentru spargerea gheţii.
Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari este închis navigaţiei între kilometri 0 şi 27 din cauza unui pod de gheaţă, iar la Bara Sulina sunt condiţii meteorologice nefavorabile, cu vânt puternic.
Nouă căi navigabile erau libere de gheaţă, respectiv Orşova, la kilometrul 954, Turnu Severin, la kilometrul 931, Gruia, la kilometrul 851, Cetate, la kilometrul 811, Calafat, la kilometrul 795, Rast, la kilometrul 725, Bechet, la kilometrul 679, Corabia, la kilometrul 630 şi Turnu Măgurele, la kilometrul 597.
Curg sloiuri de gheaţă la Baziaş, Moldova Veche, Drencova, Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Pârjoaia, Socaliciu, Feteşti-Braţul Borcea, Cernavodă, Hârşova, Brăila, Galaţi, Isaccea, Ceatal Ismail, Tulcea, Ceatal Sfântu Gheorghe, Sulina, şi la farul de aterizare, la kilometrul 63.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 18:18
Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen
-
astăzi, 18:03