Poșta italiană se confruntă cu o creștere uriașă a numărului de scrisori adresate Papei Francisc
Lucrătorii poștali sortează corespondența în cutii mari galbene, etichetate „Papa Francesco”. În fiecare zi, lucrătorii din spitalul unde se află Papa vin să ia scrisorile pentru a se asigura că ajung la pacientul Francisc, în vârstă de 88 de ani, aflat într-o rezervă de la etajul 10, unde se recuperează după o pneumonie dublă.
În mod normal, Vaticanul primește în jur de 100 de kilograme de corespondență pe zi, a spus Antonello Chidichimo, directorul centrului de sortare Fiumicino din Roma.
„Recent, am avut vârfuri de 150 de kilograme. Desigur, aceasta cantitate include corespondența sosită din străinătate. De asemenea, am văzut că multe dintre aceste scrisori au fost scrise de copii”, a spus el pentru Associated Press.
Miercuri, Vaticanul a anunțat că Papa Francisc nu mai folosește ventilația mecanică care îl ajuta să respire pe timp de noapte, ceea ce înseamnă că starea Suveranului Pontif se îmbunătățește.