Poştăriţă din Timiş care împărţea pensii, atacată de doi bărbaţi care i-au furat geanta cu bani

O poştăriţă din judeţul Timiş, care se deplasa pe un moped şi împărţea pensiile în localitatea Butin, a fost atacată, joi, de doi bărbaţi, care au trântit-o la pământ, au lovit-o şi i-au furat geanta, însă poliţiştii care cercetează cazul nu exclud nici varianta unei înscenări.

Urmărește
303 afișări
Imaginea articolului Poştăriţă din Timiş care împărţea pensii, atacată de doi bărbaţi care i-au furat geanta cu bani

Poştăriţă din Timiş care împărţea pensii, atacată de doi bărbaţi care i-au furat geanta cu bani (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Mădălina Mezdrea, a declarat că poştăriţa se afla pe un moped şi împărţea pensiile în localitatea timişeană Butin.

La un moment dat, femeia a fost agresată de doi bărbaţi care au trântit-o la pământ şi au lovit-o, apoi i-au luat geanta în care se aflau banii de pensii şi au fugit.

Poştăriţa a strigat după ajutor, iar localnicii au chemat imediat Poliţia şi Salvarea, medicii acordându-i femeii îngrijiri.

"Urmează să stabilim împrejurările în care s-a produs fapta şi, împreună cu reprezentanţii Poştei, să identificăm suma de bani lipsă", a declarat Mezdrea.

Poliţiştii nu exclud, însă, nici varianta unei înscenări, urmând să verifice şi această posibilitate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici