Poţi să studiezi la universităţi renumite din străinătate, fără să plăteşti taxa de şcolarizare!
Dacă nu ai bani să acoperi taxele de şcolarizare la o universitate din străinătate, există totuşi soluţii pentru a învăţa acolo. Cel mai simplu este să obţii o bursă subvenţionată de statul român. Mai mult, statul acordă şi granturi care pot ajunge până la 12.000 de euro pe an.
Poţi să studiezi la universităţi renumite din străinătate, fără să plăteşti taxa de şcolarizare! (Imagine: Thomas Dan/Arhiva Mediafax Foto)
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului are la dispoziţie mai multe programe de finanţare pentru studenţii care vor să înveţe în străinătate, la universităţi de renume, prin Agenţia de Credite şi Burse de Studii.
De aceeaşi subvenţie pot beneficia şi cei care vor să facă un master sau un doctorat la o instituţie de învăţământ din străinătate. Mai mult, studenţii pot primi şi granturi de până la 1000 de euro pe lună din care să acopere cheltuielile cu cazarea şi masa.
Peste 100 de studenţi români au plecat anul trecut cu burse finanţate de stat. Cei mai mulţi dintre ei provin de la Universitatea din Bucureşti (39), Academia de Studii Economice (17) şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (4) şi au plecat să se specializeze în limbi străine (38), arte plastice (8), economie (5) şi afaceri internaţionale (4).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
Citeşte mai multe despre studiul la univrsităţi din străinătate fără să plăteşti taxe pe www.incont.ro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO