Povestea biletului câştigător de la Loto 6/49. O casieră care lucrează temporar la agenţia din Târgu Jiu poartă noroc jucătorilor

Câştigătorul marelui premiu la Loto 6/49 a jucat biletul norocos în valoare de 1.375.546,09 lei, adică peste 295.000 de euro, la o agenţie din Târgu-Jiu a Loteriei Naţionale. Casiera care a vândut biletul lucrează temporar la agenţie, doar când colega ei este în concediu, şi povesteşte că a mai vândut un tichet cu câştig mare.

Urmărește
19705 afișări
Imaginea articolului Povestea biletului câştigător de la Loto 6/49. O casieră care lucrează temporar la agenţia din Târgu Jiu poartă noroc jucătorilor

Povestea biletului norocos de la Loto 6/49. O casieră care lucrează temporar la agenţia din Târgu Jiu poartă noroc jucătorilor

Biletul norocos a fost jucat la agenţia 18-10, din Târgu-Jiu, judeţul Gorj şi a fost completat cu o variantă simplă la Loto 6/49, preţul acestuia fiind de 4,90 lei.

Persoana care a câştigat marele premiu nu s-a prezentat, deocamdată, la sediul agenţiei.

Casiera spune că s-a bucurat când a aflat că ea a oferit biletul câştigător şi consideră că este norocoasă pentru că a mai oferit o dată marele premiu.

"Încă nu a venit marele câştigător. Îl aşteptăm. Au fost mulţi clienţi care au jucat sume mici şi sume mari. Ar putea fi un pensionar sau un jucător vechi. Lucrez aici de două săptămâni, sunt temporar la această agenţie, în perioada în care colega mea se află în concediu. Am mai avut în mână un bilet cu 42 de miliarde de lei vechi, eu am oferit 42 de miliarde cuiva din Fărcăşeşti, cu câţiva ani în urmă. Şi soţul meu joacă la Loto, dar a câştigat sume mici. Ce aş face eu cu aceşti bani? Aş ajuta familia, oamenii nevoiaşi", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Elena Rusu, angajata Loteriei Române.

Femeia de 51 de ani lucrează din anul 1992, fiind titulară la o agenţie din Rovinari.

"Acesta este cel de-al treilea câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I, la Loto 6/49, s-a câştigat duminica trecută, în data de 8.04.2018 şi a fost în valoare de 6.613.179,07 lei. Conform regulamentului privind organizarea si administrarea jocurilor loto, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile de la data tragerii pentru a revendica premiul", anunţă Loteria Română.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici