Povestea celor doi francezi care şi-au găsit rostul şi sunt fericiţi în România

Charlie Dalmasso se recomandă "fost ţăran francez, acum ţăran român". Până la venirea în România a trăit şi a lucrat în sătucul de lângă Bordeaux în care s-a născut acum 27 de ani. De meserie e tehnician biolog în agricultură, dar îi place la nebunie să meşterească, e şi instalator, şi mecanic, şi electrician, zidar sau tâmplar, în funcţie de ce trebuie să facă ori să repare prin gospodărie.

Christophe Coret are 30 de ani, e din celălalt capăt al Franţei, din Normandia, şi până la mutarea în România a lucrat opt ani într-o clinică privată din Rouen, ca asistent medical oncolog. Câştiga 2.300 de euro net lunar. Are două pasiuni, violoncelul şi urşii, aceasta din urmă fiind şi cea care l-a făcut să renunţe la statutul de orăşean francez ca să se apuce de turism într-un sat din Transilvania.

Când îi întrebi care le e mai dragă, Franţa sau România, răspund la unison, fără să stea pe gânduri: "România, desigur, aici e ţara noastră!" "Când a fost meciul de fotbal România-Franţa, Christophe, care era plecat prin ţară cu un grup de turişti francezi, mi-a dat un SMS cu «Hai, România!», în româneşte, bineînţeles", îşi aminteşte râzând Charlie. Ca ultim argument, scoate la iveală un tricou alb pe care stă scris "EU SUNT SASCHIZEAN". "Are şi Christophe unul la fel, le îmbrăcăm de fiecare dată când e vreun eveniment în comună".

Pe vremuri o aşezare săsească înfloritoare de lângă Sighişoara, Saschizul e cunoscut azi mai ales pentru gemul şi dulceaţa de rabarbăr - amintire de la saşii emigraţi aproape în totalitate, care l-au încântat chiar şi pe moştenitorul coroanei britanice.

Săteanul pe care-l întreb unde locuiesc cei doi francezi mă priveşte nedumerit, apoi ridică din umeri: "Care francezi, nu stă nici un francez aici la noi!" Îi explic ce şi cum şi se luminează imediat la faţă: "Aaaa, Cearli şi Cristi, păi ziceţi aşa!"

"La un moment dat am vrut să vedem cât de bine sunt acceptaţi în comunitate şi am făcut nişte teste. Am întrebat oamenii cum le spun când vorbesc despre ei, «francezul» sau pe numele fiecăruia. Şi ne-au spus că le zic Cearli şi Cristi, ceea ce pentru noi a însemnat cea mai bună dovadă că au fost acceptaţi şi integraţi pe deplin în comunitate şi nu mai există nici o diferenţă între ei şi saschizenii get-beget", conchide cu mândrie Anca, soţia lui Charlie.

Află cum au ajuns în România cei doi francezi pe www.gandul.info