Informaţii utile: Certificatul digital se validează doar după 10 zile de la vaccinarea cu schemă completă

Publicat: 29 10. 2021, 11:19
Actualizat: 29 10. 2021, 14:09

Pentru persoanele vaccinate, certificatul digital UE de călătorie se validează la o perioadă de 10 zile după efectuarea schemei complete de vaccinare.

Certificatul poate fi descărcat de la: https://certificat-covid.gov.ro/login.

Persoanele care pot obţine Certificatul Digital UE după vaccinare sunt:

  • cele care au efectuat schema completă de vaccinare în România
  • cele care au efectuat cel puţin o doză în România din schema completă
  • cele care au efectuat schema completă într-un stat terţ (NON UE) şi sunt cetăţeni români sau membrii familiilor acestora.

Certificatul se poate scana cu Aplicaţia Check DCC, realizată de STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care poate fi descărcată gratuit din magazinul de aplicaţii Google Play pe un telefon mobil sau o tabletă cu sistem de operare Android.

Verificarea certificatelor se poate realiza şi pe telefoanele mobile cu sistem de operare IOS, prin funcţionalitatea Web Check DCC.