Poveştile lui Şuhan: Cică, aşa cum există un Dumnezeu al beţivilor, există şi unul al gaborilor

Audierea lui Doru, aşa îl chema, a fost o surpriză şi ea. Omul făcuse o pasiune pentru Zoia şi au întreţinut o relaţie care se încheiase cu un an în urmă.

 

Continuarea poveştii de ieri: Poveştile lui Şuhan: AVORTUL care a dus la o tragedie şi o descoperire şocantă!

 

Ştia că Zoia se îndrăgostise şi îl părăsise pentru un student. Făcuse şi el investigaţiile lui şi aflase despre Marian şi ştia că e cam lepră. Printr-un subofiţer de miliţie, sectorist, aflase unde stă. Chiar îl urmărise. Încercase s-o convingă pe fată să se-ntoarcă la el, dar degeaba. O iubise mult, suferea şi atunci, când vorbea.

 

Moartea Zoiei l-a lovit crunt şi asta era evident. Sinceritatea lui a fost totală. A declarat fără reţinere că ştia că Zoia era însărcinată. Fata venise la el, disperată, să-i ceară ajutorul. I-a spus că sarcina era în urma relaţiei cu Marian, dar îl roagă pe el  s-o ducă la un doctor, să-i provoace avortul. Îi mai spusese că Marian nici nu vrusese să audă de sarcină şi că i-a refuzat iniţial, orice sprijin. 

Doru a mărturisit că a vorbit cu un prieten din copilărie, un medic ginecolog. Doctorul i-a promis că va rezolva problema şi i-a spus s-o trimită pe fată la el la spital. Zoia n-a ajuns însă, niciodată.

 

Fuga şi după domnul doctor ! Omul, o figură, a recunoscut din prima. Da domnule, aşa e, i-am promis dobitocului de Doru că o s-o chiuretez pe fata aia de care se îndrăgostise iremediabil. Până la urmă, o metroragie sau o altă patologie care să impună chiuretajul, stăteau în vârful pixului meu, zicea doctorul. Dar n-a venit, că dacă venea, era bine-mersi şi-acum. Nu sunt un idiot, nu mă ocup de aşa ceva, dar Doru e prietenul meu din copilărie şi chiar cu domniile voastre la uşă l-aş fi ajutat, a continuat el.

Înapoi de unde plecasem. Obiectiv, nu era nimic concret care să ne ducă la autor.

Cică, aşa cum există un Dumnezeu al beţivilor, există şi unul al gaborilor.

 

După vreo câteva zile, sună Doru şi se anunţă într-o vizită la biroul anchetatorilor. Zice, domnilor, am uitat să vă spun ceva, nu ştiu cât de important e, dar n-aş vrea să rămân cu treaba asta în mine. M-aţi întrebat de cercul de relaţii, cunoscuţi ai Zoiei. Am uitat să vă spun de o anume Dana. N-am întâlnit-o personal decât o singură dată, eram cu Zoia la un bar. Nu mi-a făcut o impresie prea bună. Ulterior, am văzut-o absolut întâmplător în faţa hotelului ”Continental” stând de vorbă cu Marian.

 

Cine-i Dana ? Din nou, colegele Zoiei la audieri. Una dintre ele, spune da, eu o cunosc pe Dana. Este o fostă colegă de liceu a Zoiei, studentă la ”belle arte”. Nu ştiu altceva decât că trăieşte cu ”un moş”, artist plastic, chiar am fost la o expoziţie a lui toate trei. Nu mi-a plăcut, o curvă, zice brusc fata. De ce ? Păi mi-a zis că la cum arăt, aş putea face bani frumoşi pozând artistului şi dacă aş fi deşteaptă, ar trebui să particip la petrecerile lui, care de fapt, erau nişte orgii. Zoia participa ? Nici vorbă, era furioasă pe Dana, dar se cunoşteau demult şi avea o slăbiciune pentru ea. Mai zice fata că are o bănuială, un simţ al ei de femeie, că Marian ar fi ”combinat-o” pe Dana. Sau invers, dar nu conta. Zoia nu ştia sau nu voia să ştie.

Direct, la artistul plastic, cunoscut de altfel. Chiar, o faţă de satrap. Domnule, cine-i Dana ? Nu ştiu despre cine vorbiţi vine răspunsul. Unul dintre ofiţeri, îi spune domnule, hai să n-o lungim aiurea, atelierul ăsta e al Uniunii Artişilor Plastici, nu ? Crezi că ar fi potrivit să afle tovarăşii că faci orgii pe-aici ? Zi-ne unde o găsim pe Dana şi noi ne vedem de drum. Artistul, mai îndrăgostit de atelier, o ”dă” pe Dana.

 

Dana, faţă de ”fată rea”. Şi-a şi găsit cu cine să facă fiţe ! I-a trebuit foarte puţin să-şi evalueze situaţia şi zice, domn’e, pân’ la urmă, eu n-am făcut decât să-i dau un număr de telefon. Da, i-am dat lui Marian numărul de telefon al doamnei Nuţi şi i-am spus unde stă. La ea am făcut eu avort acum doi ani şi încă o prietenă de-a mea. Atât ! Bine Dana, marş acasă !

 

Cu mandatul de percheziţie în dinţi, hai peste Coana Nuţi. S-au găsit instrumentar medical specific, nişte sonde, seringi şi o sumă destul de mare, vreo 20.000 Lei. 

 

În anchetă, doamna Nuţi, versată. Nu ştia nimic. E reţinută 24 de ore.

 

Între timp, regia. A doua zi dimineaţă, când a fost scoasă din arest, ”din greşeală” se deschide o uşă suficient ca Nuţi să-l observe pe Marian încătuşat, păzit de un subofiţer, iar cei doi să-şi încrucişeze privirile. Doi dintr-o lovitură ! ”Şoc şi groază” cum ar spune unii, astăzi. Marian fusese adus ”pe sus” în dimineaţa aia, special pentru întâlnirea de o secundă cu Coana Nuţi. Aşa, ca să-şi facă gânduri amândoi. Si să rămână cu ele în arest.

Actul II, fără pauză ! Confruntarea Coana Nuţi cu Dana care fusese scoasă şi ea din aşternuturi. Coana Nuţi, mai ales după ce-l văzuse pe Marian cu ”brăţările” la mâini, tot mai moale. Legătura dintre ei era nodul gordian, Când a mai văzut-o şi pe Dana, care le înlesnise legătura, şi-a dat seama că ”e groasă”. Şi a fost !

 

Recunoaşterea din partea lui Nuţi, l-a dărâmat şi pe Marian. Parşivul şi perfidul nu s-a dezminţit. Numai că acum era probat ca bestie.

Cei doi, Nuţi şi Marian s-au acuzat reciproc, suficient ca să se afle ce făcuseră cu sărmana Zoia. Noaptea, cadavrul ei  a fost urcat în maşina lui Marian de către amândoi, înfăşurat şi legat într-un covor. N-a fost greu, Coana Nuţi locuia la curte.

Nemernicul ăla a dus cadavrul fetii undeva în Militari în ghena aia neneorocită de bloc şi l-a abandonat acolo. Era o zonă lăturalnică, ferită, blocul având vis-a-vis, o lizieră de vegetaţie. A doua zi, a fost găsit de femeia de serviciu.

 

De ce nu s-a dus Zoia la medicul cu care vorbise Doru, de ce a avut mai multă încredere în Marian, Dumnezeu ştie.

La sfârşit, un şef al celor trei ofiţeri, căci trei au fost, nefericit rătăcit în meseria asta, le zice, nu-i suficient, luaţi la rând femeile din agenda lui Nuţi şi extindeţi cercetările că precis ”alea” şi-au făcut avort la ea.

Atâta scârbă le-a venit celor trei că s-au dus să bea o vodcă, două, trei, o sticlă poate, Dumnezeu mai ştie. Nu-i vorbă, s-ar fi dus oricum, dar acum aveau un motiv în plus.

 

Cât despre agendă, s-a rătăcit pe la procuratură...