Tatăl gemenelor dispărute în Elveţia a lăsat o scrisoare în care spune că le-a ucis

Publicat: 11 02. 2011, 14:52
Actualizat: 06 11. 2012, 13:33

„Anchetatorii de la poliţia cantonului Vaud au fost înştiiţaţi marţi că tatăl gemenelor a trimis opt scrisori din Bari adresate soţiei sale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Jean-Christophe Sauterel, în timpul unei conferinţe de presă.

Şapte dintre plicuri conţineau bani.

„Ultimul plic, datat joi, 3 februarie, conţinea o scrisoare în care tatăl declara că şi-a ucis cele două fete şi că se află în Cerignola unde se va sinucide. Confirm că în scrisoare a mai spus că ele nu au suferit şi că au murit în pace”, a precizat Sauterel.

Bărbatul s-a sinucis în seara zilei de 3 februarie, aruncându-se sub tren în gara Cerignola.