Conform reprezentanţilor Poliţiei Rutiere Prahova, traficul pe DN 1, la kilometrul 115 + 800 de metri, pe serpentinele de la Posada, a fost parţial blocat, miercuri, în jurul orelor prânzului, pentru a permite intervenţia unei macarale care a scos o maşină căzută în urmă cu câteva zile în râpa de pe marginea drumului.
Sursa citată a precizat că între orele 11:20 şi 11:55 pe serpentine s-a circulat pe o singură bandă, alternativ pentru ambele sensuri de mers, însă nu au fost probleme deosebite în trafic, în sensul că, drumul nefiind foarte aglomerat, nu s-au format coloane mari de maşini.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier pe serpentinele de la Posada reintrase în normal, însă, potrivit poliţiştilor de la Dispeceratul de Monitorizare a Traficului Rutier Sinaia, DN 1 este aglomerat în staţiunea Buşteni, atât pe sensul de urcare către munte, cât şi pe celălalt sens de mers.