Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, poliţiştii au fost sesizaţi, luni după-amiază, de către o femeie din Ploieşti că prietena sa, în vârstă de 19 ani, care locuia în casa ei şi avea grijă de copilul său în vârstă de un an şi zece luni, a dispărut de acasă împreună cu cel mic.
Femeia a spus că tânăra ar fi trebuit să revină acasă împreună cu copilul luni, în jurul orei 15.30, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat.
La aproximativ 24 de ore de la reclamaţie, poliţiştii au reuşit să o găsească pe tânără la nişte rude ale acesteia, în comuna Bucu din judeţul Ialomiţa.
Copilul a fost încredinţat familiei, iar poliţiştii au deschis în acest caz dosar penal pentru lipsire de libertate.
Dosarul a fost deschis după ce mama copilului a depus plângere împotriva tinerei de 19 ani.