Potrivit dispecerului Poliţiei Prahova, accidentul, în care au fost implicate trei maşini, s-a petrecut la ora 10.20, la kilometrul 39 + 500 al DN 1, în apropierea localităţii Potigrafu, la faţa locului deplasându-se echipaje ale Poliţiei, Serviciului de Ambulanţă şi ISU.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, lt. Bogdan Iliescu, a declarat că patru autospeciale ale pompierilor au fost trimise de urgenţă la locul accidentului.
"Nu a fost nevoie de intervenţia pompierilor, ci doar de cea a echipei de descarcerare. La momentul la care autospecialele au ajuns acolo, doi răniţi grav fuseseră deja scoşi dintr-un autoturism Dacia papuc, o a treia victimă, decedată, fiind prinsă într-un autoturism Seat Leon", a declarat Iliescu.
La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii continuau cercetările pentru a stabili cine se face vinovat pentru producerea accidentului.
Pe sensul spre Ploieşti, traficul rutier era blocat la ora transmiterii acestei ştiri.