Preda: Teodorovici, singurul om care a primit o diplomă nemeritată din partea Colegiului Naţional de Informaţii/ Formarea oferită de instituţie era utilă

Deputatul PNL Cezar Preda, membru în Comisia SRI, a declarat, miercuri, că este de părere că ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, este „singurul om care a primit o diplomă nemeritată” din partea Colegiului Naţional de Informaţii (CNI), afirmând că formarea oferită de instituţie era utilă.

Urmărește
309 afișări
Imaginea articolului Preda: Teodorovici, singurul om care a primit o diplomă nemeritată din partea Colegiului Naţional de Informaţii/ Formarea oferită de instituţie era utilă

Preda: Teodorovici, singurul om care a primit o diplomă nemeritată din partea Colegiului Naţional de Informaţii/ Formarea oferită de instituţie era utilă

„Nu poţi fi serios în momentul în care după ceva timp spui că ai primit o diplomă la care nu ai participat. Asta face parte din discuţii de club, de seara când te duci, bei ceva la club şi pe urmă spui dimineaţa că nu ştii ce s-a întâmplat. Faptul că actuala conducere a SRI a considerat că trebuie să suspende lucrările Colegiului este o decizie pe care eu nu am de ce să o duc într-o zonă a lucrurilor bune sau rele. Este decizia lor. Cert este că acest Colegiul, în ceea ce priveşte mediul politic românesc, a făcut apropierea de înţelegere între ceea ce înseamnă SRI şi mediul politic, care până la urmă decide modul în care aceste servicii de informaţii îşi desfăşoară activitatea”, a spus deputatul PNL Cezar Preda.

Cezar Preda a afirmat că mai degrabă ar fi trebuit să fie închisă Academia Oamenilor de Ştiinţă care acordă „oamenilor mari (...) o rentă nemeritată în România”.

„Întotdeauna este utilă o asemenea formare (cea oferită de CNI-n.r.) pentru că ea nu îţi dă nici valenţe de lucrător de informaţii, nici valenţe de doctor în informaţii. Îţi dă noţiunele necesare pentru a înţelege ce înseamnă SRI”, a spus deputatul PNL.

Preda a precizat că a participat la cursuri şi a promovat examenele Colegiului Naţional de Informaţii.

„Bineînţeles că am fost la cursuri, am dat examen de admitere, am fost la cursuri. Nu am fost la toate că nu am putut, dar la finalizare am fost. (...) Acolo, eu am văzut colegi din toate instituţiile publice”, a spus acesta.

Deputatul PNL a fost de părere că Eugen Teodorvici este „singurul om care a primit o diplomă nemeritată de la Colegiul Naţional de Informaţii.

„Cred că singurul om care a primit o diplomă nemeritată este Eugen Teodorovici. Nu am mai auzit pe altcineva să spună asta. Sper să nu fie singura diplomă pe care domnul Teodorvici a primit-o nemeritat”, a spus Cezar Preda.

Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” a anunţat că activitatea Colegiului Naţional de Informaţii este suspendată ca urmare a verificărilor declanşate după ce ministrul Finanţelor a declarat că a absolvit un curs fără a se prezenta. Diploma lui Teodorovici va fi anulată.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici