Predoiu: Este nevoie de un procuror general decis, curajos, clarvăzător şi respectat

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, joi, în faţa membrilor CSM că este nevoie de un procuror general decis, curajos, clarvăzător, care să ştie să lucreze în echipă, să fie respectat de sistem, dar şi să spună "nu" sistemului atunci când comite greşeli.

Urmărește
156 afișări
Imaginea articolului Predoiu: Este nevoie de un procuror general decis, curajos, clarvăzător şi respectat

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Predoiu a subliniat că procurorul general trebuie să ştie să spună "nu" atunci când este cazul.

Ministrul Justiţiei a făcut o trecere în revistă cu principalele modificări survenite în Ministerul Public după ce Codruţa Kovesi a preluat mandatul de procuror general, din octombrie 2006, când instituţia era în derivă şi dezorganizată.

Predoiu el a subliniat că, la momentul respectiv erau probleme legate de lipsa statutului de funcţii şi personal, schema supraîncărcată şi practica de unificare a jurisprudenţei şi că, prin noua organigramă şi prin eliminarea birocraţiei, Ministerul Public a căpătăt altă faţă apreciată şi de diplomaţi străini la Bucureşti.

Ministrul a subliniat faptul că Laura Codruţa Kovesi s-a implicat în reorganizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, implicit a unităţilor subordonate, măsurile fiind constituţionale, confirmate ulterior şi de Curtea Constituţională atunci când au fost contestate.

Ministrul a spus că susţine cererea de reînvestire a lui Kovesi pentru un mandat de încă trei ani.

"Îmi doresc un procuror general care să lucreze în echipă, care să fie respectat de sistem dar care să spună şi nu sistemului atunci când e cazul. Îmi doresc un procuror general care să cunoască meserie, dar care să fie capabil să înţeleagă societatea şi dincolo de sistemul judiciar. Doamna Kovesi merită reînvestirea pentru continuarea acţiunilor de reformare a Ministerului Public", a spus Predoiu, adăugând că pe viitor Laura Codruţa Kovesi va avea o serie de provocări serioase de abordat.

De asemenea, Predoiu a spus despre Kovesi că a dovedit că are consecvenţă în combaterea corupţiei şi crede că procurorul general trebuie să fie o persoană emblematică, independentă şi curajoasă.

Ministrul Justiţiei a afirmat că Laura Codruţa Kovesi a preluat mandatul de procuror general în condiţii dificile, când Ministerul Public era o instituţie "timorată şi paralizată".

De asemenea, Predoiu a indicat rapoartele de ţară în care activitatea procurorul general Codruţa Kovesi a fost apreciată. De altfel, semnalale primite de la partenerii străini au confirmat abilităţile diplomatice ale acesteia.

"Remarcile pozitive repetate la adresa procurorului general din Raportul de ţară pe Justiţie publicat de CE, denotă nu numai substanţă în activitatea desfăşurată ci şi abilităţi diplomatice remarcabile, lucru care este foarte important într-o astfel de poziţie. Orice efort de echipă făcut în direcţia unui bun raport de ţară şi în persfectiva ridicării monitorizării este un demers în sprijinul interesului naţional al României", a mai arătat ministrul Predoiu.

Demnitarul a spus că nu poate ocoli performanţele procurorului general în impulsionarea combaterii activităţilor infracţionale în domeniul contraafacerilor, pirateriei informatice şi criminalităţii organizate, eforturi care au implicat o cooperare judiciară internaţională desfăşurată cu succes şi care a atras mulţumiri din partea colegilor din străinătate şi aprecieri pozitive.

În opinia lui Predoiu, cele mai importante direcţii de acţiune ale şefului MP au fost în domeniul politicilor penale şi implicarea în unificarea practicii judiciare care au îndeplinit condiţiile de aderare la UE.

Secţia pentru procurori a CSM discută, joi, cererea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, privind reînvestirea în funcţia de procuror general al României a Laurei Codruţa Kovesi, în prezenţa unor diplomaţi străini la Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici