Predoiu: Implementarea codurilor este o falsă problemă

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, vineri, că implementarea codurilor penal, civil şi de procedură penală şi civilă este o falsă problemă, întrucât ele vor funcţiona propriu-zis după cel puţin un an de la publicarea în Monitorul Oficial.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Predoiu: Implementarea codurilor este o falsă problemă

Predoiu: Implementarea codurilor este o falsă problemă (Imagine: Mediafax Foto)

"S-au auzit critici legate de imposibilitatea implementării acestor coduri. Este o falsă problemă", a spus Predoiu.

El a explicat că primul pas a fost finalizarea acestor coduri, urmând ca în şase sau 12 luni să treacă de Parlament. Abia după un an, după ce vor fi publicate în Monitorul Oficial, va putea începe procedura de punere în aplicare.

Predoiu a mai spus că nu este de acord cu critica potrivit căreia sistemul nu este pregătit pentru implementarea acestor coduri, pentru că trebuie "să facem un pas înainte şi un efort ca să ne pregătim". El a adăugat că în doi ani se poate pregăti aplicarea noilor coduri prin modificarea bazei logistice şi a schemei de personal din instanţe pentru a putea aplica normele cu privire la competenţe.

Din punctul său de vedere, viitorul ministru ar trebui să aibă ca prioritate susţinerea proiectelor în Parlament, arătând că implementarea actelor normative înseamnă începutul unei etape în reforma justiţiei.

Predoiu a mai spus că un alt obiectiv principal pentru următorul ministru al Justiţiei ar fi crearea condiţiilor pentru implementarea codurilor, tehnice financiare şi de resurse umane.

"Orice lucrare omenească comportă perfecţionări. În ansamblul reglementărilor s-a ajuns la soluţii pe care comisiile ministeriale le-au considerat compatibile cu ceea ce este nevoie în România. Pentru mine este cel mai important obiectiv realizat în acest mandat", a mai afirmat Predoiu.

Un membru al comisiei care a lucrat la proiectele pentru noile coduri Marian Nicolae a criticat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru că a trimis 200 de pagini de observaţii dintre care 80 la sută sunt corecturi de dactilografiere. De asemenea, Nicolae a mai susţinut că în observaţiile CSM nu sunt propuse soluţii în schimbul articolelor criticate.

În 11 noiembrie, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat că au fost finalizate Codul penal, Codul civil, Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă, ministerul îndeplinind astfel obiectivul pe această temă stabilit în primăvară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici