Predoiu: Se impune evaluarea eficienţei instituţiilor din justiţie după şapte ani de la reorganizare
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat că se impune cu necesitate efectuarea unui studiu pentru evaluarea eficientă a instituţiilor din justiţie după şapte ani de la reorganizarea funcţională efectuată prin legile din 2004.
Obiectivele studiilor sunt analiza oganizării şi funcţionării instituţiilor din sistemul judiciar, managementul resurselor umane şi materiale, precum şi procesele suport ale sistemului, a declarat, joi, ministrul Cătălin Predoiu.
El a subliniat că Ministerul Justiţiei continuă activităţile preparatorii pentru lansarea programului de analiză a eficienţei sistemului judiciar, iar în acest context se va întâlni, vineri, cu managerul de ţară al Băncii Mondiale, Francois Rantrua şi cu directorul Băncii Mondiale pentru Europa Centrală, Peter Harrold.
"Discuţiile noastre vor viza elemente structurale ale proiectului. Dorim să ne asigurăm că echipa Băncii Mondiale va include specialişti cu experienţă", a spus ministrul Justiţiei.
Predoiu a adăugat că studiul a fost cerut de Comisia Europeană, prin rapoartele de ţară ale Mecanismului de Cooperare şi Verificare.
Programul va avea o durată de nouă luni de la lansarea sa. În prezent, ministerul parcurge procedurile pentru obţinerea finanţărilor şi structurarea operaţiunilor şi activităţilor echipei de proiect, a mai spus ministru Justiţiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO