Prefecţii şi subprefecţii se vor reuni vineri, la Poiana Braşov
Asociaţia Prefecţilor şi Subprefecţilor din România se va reuni vineri la Poiana Braşov, pentru a dezbate propunerile legate de îmbunătăţirea legislaţiei privind statutul înalţilor funcţionari publici, venite din partea Prefecturilor din toată ţara.

Prefecţii şi subprefecţii se vor reuni vineri, la Poiana Braşov (Imagine: Mediafax Foto)
Prefectul judeţului Braşov, Emil Niţă, care va îndeplini şi rolul de gazdă pentru întâlnirea Asociaţiei, va propune pentru dezbatere clarificarea statutului secretarilor unităţilor administrativ teritoriale.
"Noi ne vom exercita prerogativele de gazdă dar vom avea şi o contribuţie la dezbateri. Intenţionăm să pregătim o serie de propuneri care ar putea conduce la îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu şi la clarificarea unor aspecte neclare deocamdată. De exemplu, noi suntem de părere că baza de date cu secretari trebuie păstrate la Prefectură, iar aceştia să se afle sub autoritatea prefectului, în ceea ce priveşte angajarea lor, având în vedere că, în exercitarea funcţiei, pentru controlul legalităţii actelor ei vor colabora cu Instituţia Prefectului", a declarat Emil Niţă, prefectul judeţului Braşov.
Într-un comunicat de presă transmis miercuri, sursa citată a precizat că Instituţia Prefectului judeţul Braşov va solicita, în cadrul întâlnirii cu prefecţii şi subprefecţii din ţară, şi clarificarea termenului de "comună politică", din punct de vedere al restituirii proprietăţilor, pentru ca la nivel naţional să se facă o aplicare unitară a legislaţiei de fond funciar, evitându-se astfel deschiderea unor procese în instanţă pentru restituirea proprietăţilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Un alt subiect de discuţie pe care Instituţia Prefectului judeţul Braşov îl are în vedere pentru întâlnirea Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România se referă la transferarea prerogativelor de validare şi de constatare a încetării mandatelor consilierilor locali la Judecătoriile pe raza cărora figurează, iar a consilierilor judeţeni la Tribunal.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

