Andrei Linok, în vârstă de 20 de ani, – liderul grupului de skinheads (capete rase) numit Linkoln-88 – a fost condamnat la nouă ani de închisoare, pedeapsa maximă, a declarat, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al instanţei.
Nouă complici ai lui Linok au primit pedepse între trei şi şapte ani şi jumătate de detenţie, iar alţi skinheads au primit de la unu la patru ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.
Cu vârste între 17 şi 23 de ani, „capetele rase” din gruparea Linkoln-88 au fost implicate în 12 atacuri rasiste în anul 2007, două dintre acestea fiind soldate cu moartea unor persoane din Caucazul rus şi Asia Centrală.
Rasismul câştigă teren în Rusia de la prăbuşirea URSS, în timp ce ultra-naţionalistii au din ce în ce mai mulţi simpatizanţi, potrivit unui raport publicat în luna martie, de către organizaţia neguvernamentală rusă Sova.
În atacuri rasiste, care vizează în principal caucazieni sau cetăţeni din fostele republici sovietice din Asia Centrală, cad zeci de victime în fiecare an, în Rusia.