Prefectul Capiteli îi cere lui Oprescu să respecte prevederile legale din urbanism şi construcţii

Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, i-a solicitat primarului general, Sorin Oprescu, printr-o adresă, să respecte întocmai prevederile legale în domeniul urbanismului şi construcţiilor, înainte ca proiectele municipalităţii să intre în executare.

Urmărește
6 afișări

"Demersul prefectului vine ca urmare a blocării mai multor proiecte de interes public de către diverse instanţe de judecată pe motive ce ţin de lipsa unor documentaţii de urbanism sau de nelegalitatea acestora. În această situaţie se află proiectul Uranus-Berzei unde, la solicitarea societăţii civile, două instanţe s-au pronunţat negativ cu privire la PUZ-ul aferent acestor lucrări, pasajul Mihai Bravu caz în care Tribunalul Municipiului Bucureşti a anulat cele două autorizaţii de construcţie pentru lipsa PUZ-ului la data emiterii autorizaţiilor", se arată într-un comunicat remis, joi, MEDIAFAX.

Prefectul i-a mai solicitat primarului Oprescu să comunice dacă exista Plan Urbanistic Zonal pentru proiectul pasajului rutier Charles de Gaulle, precizând că o eventuală autorizaţie de construire pentru acest pasaj nu este legală până la aprobarea Planului Urbanistic Zonal de catre Consiliul General al Municipiului Bucureşti, condiţie prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

"Sper într-o mai strânsă colaborare între Prefectură şi Primăria Capitalei prin care proiectele importante pentru Bucureşti să nu fie întârziate sau blocate. Prin acest demers vreau să mă asigur că situaţii precum cele de la Pasajul Mihai Bravu sau Berzei - Uranus să nu se mai repete pentru ca autoritatea emitentă - Primăria Capitalei - nu respectă procedurile prevăzute de lege şi demarează lucrări fără a avea documentaţia necesară. Trebuie să se înţeleagă, la nivelul Primăriei Generale, că orice demers făcut «pe genunchi» are ca efect deranjul şi discomfortul locuitorilor Capitalei. Şi eu aş prefera să nu mai fie nevoie să atac în contencios diverse proiecte, dar acest lucru nu depinde de mine, ci de cei care le întocmesc", precizează prefectul Capitalei, în comunicatul de presă.

Prefectura Bucureşti a informat, în urmă cu o zi, că Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea prin care prefectul Capitalei a solicitat anularea a două autorizaţii de construcţie emise de primarul general privind construcţia a două pasaje rutiere pe direcţia Şoseaua Mihai Bravu - Calea Văcăreştilor, pe motiv că acestea nu au avut la bază un Plan Urbanistic Zonal, care a fost aprobat, ulterior, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti în aprilie.

Primăria Capitalei poate face recurs în termen de 15 zile de la data pronunţării sentinţei.

Pe de altă parte, ministrul Elena Udrea a cerut ISC să oprească lucrările de construcţie a tronsonului rutier Buzeşti-Berzei, cunoscut ca "diametrala nord-sud", după discuţii cu reprezentanţii unor ONG, care au protestat la sediul MDRT.

Decizia ministrului a venite după ce organizaţiile neguvernamentale au reuşit să anuleze în instanţă planul urbanistic zonal care stă la baza lucrărilor de intervenţie începute de Primăria Bucureşti în zonă, precum şi anularea autorizaţiei de construcţie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici