- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prefectul de Covasna: Rezultatele de la examenul de bacalaureat pot fi considerate bune în judeţ
Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, susţine că rezultatele de la examenul de bacalaureat pot fi considerate bune în judeţ, apreciind ca fiind un lucru bun faptul că elevii de altă etnie decât cea română să susţină examen şi din limba lor maternă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că, în opinia sa, dacă într-adevăr s-a respectat regulamentul şi nu s-a copiat în sălile de examen, rezultatele de la examenul de bacalaureat pot fi considerate bune.
Gyorgy Ervin a menţionat că judeţul Covasna este în jurul mediei pe ţară, cu un procent de promovabilitate de 44,29, iar din numărul total de 2.015 de candidaţi care s-au înscris la examen 876 au luat toate examenele astfel încât media generală finală să fie de cel puţin 6.
"Dacă se păstrează sistemul actual, nu trebuie neapărat ca toată lumea să aibă diplomă de bacalaureat", a spus Gyorgy Ervin, adăugând că diploma de bacalaureat este pentru cei care doresc să urmeze o facultate.
"Dar, poate, că şi acolo ( la facultăţi - n.r.) ar trebui să se reintroducă examenul de admitere deoarece sistemul admiterii pe bază de medii şi dosare nu întotdeauna a dat rezultatele scontate", a afirmat prefectul.
Pe de altă parte, Gyorgy Ervin a spus că dacă s-ar reintroduce şcolile profesionale sau de meserii, pentru absolvenţii acestora s-ar putea organiza un examen de bacalaureat de un alt nivel decât în liceele teoretice, aşa cum se practică în multe state din Uniunea Europeană.
Răspunzând la întrebările jurnaliştilor, prefectul de Covasna a precizat că este bine ca elevii de altă etnie decât cea română să dea examen şi din limba lor maternă, chiar dacă acest lucru necesită un efort în plus.
Procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat este, în judeţul Covasna, de 44,29, înainte de contestaţii, în timp ce la sesiunea din vara anului trecut examenul era promovat de 72,12 la sută dintre candidaţi.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Covasna, Keresztely Irma, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat este de 44,29, înainte de soluţionarea contestaţiilor.
Keresztely Irma a menţionat că, la liceele teoretice, promovabilitatea este de 78,15 la sută, iar la grupurile şcolare de 17,16 la sută.
Potrivit sursei citate, cele mai mari procente de promovabilitate - 91,59, respectiv 89,91 - s-au înregistrat la Liceul Teoretic "Mikes Kelemen" şi la Liceul Teoretic "Szekely Miko" din Sfântu Gheorghe, iar cele mai mici - 0,99, respectiv 1,25 - la Grupul Şcolar Agricol şi de Industrie Alimentară "Gaman Janos" şi la Grupul Şcolar "Puskas Tivadar", tot din Sfântu Gheorghe.
În sesiunea similară din anul precedent, procentul de promovabilitate în Covasna a fost, înainte de soluţionarea contestaţiilor, de 72,12.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegerile prezidenţiale au fost contestate la CCR. Se cere anularea primului tur
-
Ministrul Economiei, despre şedinţa CSAT: Dacă este convocată, este necesară
-
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul impus în programul Visa Wiever / "Congresului SUA va comunica oficial că România este calificată în program”
-
Pot fi repetate alegerile prezidenţiale? Fost preşedinte CCR: Da!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO