Prefectul de Iaşi a trimis MS propuneri privind amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgenţe

Prefectul judeţului Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, a trimis Ministerului Sănătăţii două propuneri privind amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgenţe, fiind vorba despre o localitate de lângă Aeroportul din Iaşi şi o alta aflată pe DE 583, la ieşirea din oraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
20 afișări

Prefectul de Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, a anunţat, vineri, că au fost identificate două zone privind amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgenţe, care va fi realizat în parteneriat public-privat, acestea fiind în localităţile Aroneanu, lângă Aeroportul Iaşi, şi Miroslava, pe DE 583.

"Am transmis documentaţiile la Ministerul Sănătăţii, care va decide. Din cele opţiuni, cred că Miroslava are cele mai mari şanse. În primul rând, terenul de acolo nu are probleme din punct de vedere juridic. La Aroneanu, terenul e în domeniul public al Ministerului Apărării", a afirmat Dragomir Tomaşeschi.

El a precizat că în cazul în care noul spital va fi amplasat în Miroslava, pe DE 583, există avantajul legăturilor rutiere cu celelalte judeţe ale Moldovei.

"Pacienţii care vin la acest spital nu sunt numai din Iaşi, ci din întreaga Moldovă. Avantajul locaţiei e că se poate ajunge uşor de la Bacău, Roman, Piatra Neamţ, Suceava sau Botoşani, pentru că nu se mai tranzitează municipiul Iaşi", a precizat prefectul judeţului.

La rândul său, şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Iaşi, Vasile Cepoi, a spus că varianta optimă pentru ridicarea spitalului este localitatea Miroslava, precizând că unul dintre dezavantajele zonei respective este nivelul ridicat al pânzei freatice.

"Spitalul e o construcţie masivă şi are nevoie de susţinere. Pânza freatică este la o adâncime de trei metri, iar asta e o problemă. Vom vedea cum poate fi depăşită", a spus şeful DSP Iaşi.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că în ţară vor fi construite şase spitale regionale de urgenţă, prin parteneriat public-privat, la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Craiova, Târgu Mureş şi Timişoara.

Costul investiţiei a fost estimat la 1,5 miliarde de euro.

Potrivit autorităţilor ieşene, construcţia noului spital ar urma să fie finalizată în patru ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici