- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prefectul de Prahova: Am dus CV-ul lui Costea la Blejnar, ANAF l-a numit în funcţia de şef de vamă
Prefectul judeţului Prahova, Adrian Dobre, a afirmat, luni, că el a fost cel care a dus CV-ul lui Cornel Costea la ANAF cu recomandarea ca acesta să fie verificat în vederea numirii în funcţia de director al DJAOV Prahova şi că ANAF a făcut numirea lui Costea în această funcţie.
Adrian Dobre a declarat luni, corespondentului MEDIAFAX, răspunzând unei întrebări, că el a fost cel care a dus CV-ul lui Cornel Costea la ANAF, recomandând preşedintelui acestei instituţii, Sorin Blejnar, să verifice CV-ul şi să decidă dacă îl va numi sau nu pe Costea în funcţia de director al Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni vamale Prahova.
Dobre a arătat că a selectat CV-ul lui Cornel Costea din mai multe CV-uri şi recomandări.
'Am avut în vedere faptul că este tânăr, că lucra în structura anti-fraudă din cadrul ANAF şi că este din Bucureşti şi, deci teoretic, nu avea conexiunile necesare să acopere problemele legate de neplata accizelor, probleme despre care se vorbeşte atunci când este adusă în discuţie vama de la Ploieşti. Am dus CV-ul lui Cornel Costea la preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, căruia i-am solicitat să verifice temeinic acest CV. ANAF a făcut numirea pe acest post", a spus Adrian Dobre.
Prefectul de Prahova a adăugat că, în ultimele zile, de la arestarea lui Cornel Costea sub acuzaţia de luare de mită, la cabinetul prefectului au fost depuse un CV şi o recomandare pentru ocuparea funcţiei deţinute de Cornel Costea. Prefectul Adrian Dobre a spus că recomandarea vine din partea Asociaţiei Revoluţionarilor 1989 şi persoana recomandată de această asociaţie pentru şefia vămii de la Ploieşti este un angajat al Direcţiei Generale de Finanţe Publice Prahova. CV-ul primit la cabinetul prefectului de Prahova aparţine unei persoane care este auditor public extern la Curtea de Conturi, fost angajat al direcţiei de finanţe publice din judeţul din Ilfov.
Întrebat ce va face cu cele două CV-uri, Adrian Dobre a răspuns: "Nu voi face nimic. Voi lăsa ANAF să ia decizia pe care o va considera de cuviinţă".
Cornel Costea a fost prins, joi, în flagrant delict când primea 10.000 de lei pentru favorizarea unor firme de import-export din Turcia, în cauză fiind efectuate cercetări şi faţă de alţi lucrători vamali de la Ploieşti.
Instanţa arată că, potrivit lui Costea, "în perioada octombrie 2010 - ianuarie 2011 a primit suma de 90.000 de lei din care lui i-au revenit 30.000 de lei, restul împărţindu-i între vameşi şi alte persoane, ca P.P.şi P.S., bani care, după ştiinţa sa ajungeau la preşedintele S.B.".
Blejnar a solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) să ia măsurile necesare ca urmare a acuzaţiilor nedovedite din mass-media.
În ultima perioadă preşedintele ANAF a fost acuzat în repetate rânduri atât de oameni politici din opoziţie, dar şi de unul din foştii angajaţii din Vamă că el ar fi "regina" de pe tabla de şah a corupţiei din vămi, acuzaţii pe care le-a respins de fiecare dată.
Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Oradea, unde a participat la Congresul UDMR, că dacă Parchetul sau Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îi va trimite o sesizare cu privire la urmărirea penală a şefului ANAF, Sorin Blejnar, acesta va fi demis.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că nu a luat nimic de la şeful Biroului Vamal Ploieşti, Cornel Costea, care a spus judecătorilor că a primit mită 90.000 de lei şi că o parte din sumă a ajuns "la preşedintele S.B."
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex a susţinut, într-un comunicat de presă de sâmbătă, că Sorin Blejnar l-a numit în funcţia de director executiv al Direcţiei Judeţene Vamale Ploieşti pe Cornel Costea, cu încǎlcarea statutului funcţionarilor publici, neîndeplinind condiţiile de promovare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
NEWS ALERT Israelul a aprobat acordul de încetare a focului în Liban
-
Călin Georgescu a intrat LIVE cu soţia şi a spus că astăzi se duce o luptă a "Arhanghelului Mihail cu Satana" în momentul în care vorbea de adversarii politici
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO