Prefectul şi subprefectul de Olt, implicaţi într-un accident în lanţ
Autoturismul Prefecturii Olt, în care erau prefectul judeţului, Ştefan Nicolae, şi subprefectul Marin Grigore, a fost implicat, marţi, într-un accident de circulaţie care a avut loc pe DN 65, în afara localităţii Coloneşti şi în care au fost angrenate alte patru maşini, fără a exista victime.

Prefectul şi subprefectul de Olt, implicaţi într-un accident în lanţ (Imagine: Mediafax Foto)
Potrivit comisarului Roxana Filip, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, un bărbat în vârstă de 37 ani, din comună Singeru, judeţul Prahova, care conducea au autotir cu semiremorcă, nu a păstrat distanţă regulamentară faţă de autoturismul din faţă, iar cele două maşini s-au ciocnit.
Maşina din faţă, Daewoo Leganza, care aparţine Prefecturii Olt şi era condusă regulamentar de şoferul instituţiei, a fost proiectată în afara şoselei. Tirul nu s-a oprit, însă, şi a mai lovit un autoturism Mercedes Benz tip furgon. După ce a fost lovit de tir, Mercedes-ul a fost proiectat într-un autoturism Renault, care a lovit, la rândul său, maşina din faţă, o Skoda Fabia, după care Renault-ul s-a răsturnat, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
În urma accidentului nu s-au înregistrat victime, iar prefectul şi subprefectul de Olt şi-au continuat drumul cu o altă maşină.
Filip a mai precizat că toţi şoferii implicaţi în accident purtau centură de siguranţă şi nu erau sub influenţa alcoolului, fiind testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii l-au amendat pe şoferul tir-ului, Marian Marcel V., cu 200 lei şi trei puncte de penalizare, accidentul producându-se din cauză că acesta nu a respectat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul din faţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse Reuters: Americanii şi ruşii s-au întâlnit în secret în Elveţia pentru a purta discuţii neoficiale despre războiul din Ucraina
-
Un nou incident legat de cablurile din Marea Baltică. Suedezii au deschis o anchetă
-
Trump-Putin: Întâlnirea depinde de progresele în negocierile de pace
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

