- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prefectura Arad cere conducerilor şcolilor să nu mai permită accesul elevilor la automatele de cafea
Prefectura Arad solicită conducerilor şcolilor din judeţ să nu mai permită accesul elevilor la automatele de cafea instalate pe holurile acestor instituţii, după ce autorităţile au făcut un control în unităţile de învăţământ şi au constatat că elevii au acces la cafea.
Prefectul judeţului Arad, Călin Bibarţ, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că mai multe instituţii au făcut un control în şcoli, în ultimele zile, constatându-se că elevii au acces şi consumă cafea de la automatele cu fise, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Verificările au fost făcute de o echipă formată din reprezentanţi ai Prefecturii, ai Direcţiei de Sănătate Publică, ai Poliţiei şi Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad.
"În zece unităţi de învăţământ în care există automate la care au acces elevii, comisia a cerut conducerilor unităţilor mutarea acestor aparate. Am transmis o adresă şi către Inspectorarul Şcolar Judeţean, prin care am recomandat tuturor conducerilor unităţilor de învăţământ preuniversitar să interzică accesul elevilor la automatele pentru distribuţia cafelei", a spus Bibarţ.
Obiectivele controlului au fost verificarea existenţei automatelor de cafea la care au acces elevii şi verificarea comercializării de cafea şi alimente nerecomandate copiilor în punctele de desfacere amplasate în unităţile de învăţământ preuniversitar.
Pentru deficienţele constatate în gheretele comerciale din şcoli, autorităţile au aplicat şi amenzi, însumând 4.000 de lei, dar şi şase avertismente.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: CCR decide renumărarea voturilor
-
BREAKING NEWS CCR a decis renumărarea tuturor voturilor din turul 1 al alegerilor prezidenţiale. Campania electorală se suspendă
-
Augustin Zegrean: Mă tem că vor să meargă spre anularea turului întâi al alegerilor prezidenţiale
-
„Este absolut imposibil...” – Toni Greblă despre renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO