- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prefectura Vaslui a dat în judecată CJ pentru hotărârea privind organizarea referendumului
Prefectura Vaslui a dat în judecată, joi, Consiliul Judeţean Vaslui pentru hotărârea adoptată la sfârşitul săptămânii trecute privind organizarea unui referendum prin care se doreşte consultarea populaţiei în legătură cu oportunitatea modificării limitelor teritoriale ale judeţului Vaslui.
Prefectura Vaslui a atacat în contencios-administrativ, la Tribunalul Vaslui, hotărârea Consiliului Judeţean prin care autorităţile vasluiene doresc organizarea unui referendum, în 24 iulie, cu privire la oportunitatea modificării limitelor teritorial-administrative ale judeţului Vaslui, , transmite corespondentul MEDIAFAX.
În plângerea formulată în instanţă, prefectul judeţului Vaslui, Levente Szekely, consideră nejustificat acest referendum din moment ce nu există publicat un act normativ prin care autorităţile centrale ale statului ar dori modificarea hotarelor actualelor judeţe.
"Actuala hotărâre adoptată de Consiliul Judeţean se bazează doar pe o ipoteză, neexistând niciun act normativ privind reorganizarea teritorială a ţării. Nu s-a respectat legea privind transparenţa decizională în sensul că locuitorii judeţului nu au fost informaţi, cu cel puţin 30 de zile înainte, despre acest proiect de hotărâre. Nu în ultimul rând, sunt încălcate prevederile legii privind finanţele publice locale din moment ce se cheltuiesc bani publici fără nicio acoperire reală", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX prefectul judeţului Vaslui, Levente Szekely.
De partea cealaltă, preşedintele CJ Vaslui, Vasile Mihalachi, a refuzat să comenteze acţiunea Prefecturii Vaslui, considerând că prin acest referendum a fost blocată iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu.
"Întâi să văd motivaţia din cererea de chemare în judecată şi apoi comentez. De fapt, noi nu am dorit nimic altceva prin organizarea acestui referendum decât să blocăm iniţiativa preşedintelui Băsescu", a precizat preşedintele CJ Vaslui, Vasile Mihalachi.
Consilierii judeţeni din Vaslui au adoptat, în 24 iunie, o hotărâre privind organizarea unui referendum, în data de 24 iulie, prin care populaţia să fie consultată în legătură cu modificarea limitelor teritoriale ale judeţului Vaslui, prin desfiinţarea acestuia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina
-
Adrian Sârbu: Ordonanţa-trenuleţ nu va rezolva nimic. Bugetul României e o cutie neagră urât mirositoare. Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO