Pregătiri pentru valul 4. Clotilde Armand anunţă că Primăria Sectorului 1 a virat 2,8 milioane de lei Spitalului Floreasca

  • Clotilde Armand anunţă că Primăria Sectorului 1 a virat Spitalului Floreasca suma de 2,8 milioane lei pentru plata facturilor de utilităţi, întreţinere şi funcţionare.
  • „În acest moment, toate resursele financiare ale spitalului sunt direcţionate pentru pregătirile pentru valul 4 al pandemiei”, a precizat Clotilde Armand.
Urmărește
317 afișări
Imaginea articolului Pregătiri pentru valul 4. Clotilde Armand anunţă că Primăria Sectorului 1 a virat 2,8 milioane de lei Spitalului Floreasca

Clotilde Armand anunţă că Primăria Sectorului 1 a virat 2,8 milioane de lei Spitalului Floreasca

„Iată ce mai facem noi la primărie în timp ce unii ţipă disperaţi pe la televiziunile lor împotriva noastră: Am virat astăzi Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti - Floreasca suma de 2,8 milioane lei pentru plata în integralitate a tuturor facturilor de utilităţi, întreţinere şi funcţionare. Vorbim de cheltuieli pentru iluminat, încălzire, apă, deşeuri, aer condiţionat, telecomunicaţii, dar şi pentru plata unor servicii de întreţinere şi piese de schimb pentru echipamentele medicale”, transmite Clotilde Armand.

Primarul Sectorului 1 aminteşte că în Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti - Floreasca au fost internaţi în prima jumătate a anului 2021 un număr de 9.490 de pacienţi, din care 813 infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.

„În acest moment, toate resursele financiare ale spitalului sunt direcţionate pentru pregătirile pentru valul 4 al pandemiei de COVID-19, pentru achiziţia de medicamente şi materiale sanitare şi realizarea unor stocuri de rezervă. Un spital în care, în primele şase luni ale anului 2021, au fost internaţi 9.490 de pacienţi, din care 813 infectaţi cu virusul SARS-COV-2. Este un moment dificil pentru toată lumea şi, mai ales acum, spitalele din Sectorul 1 trebuie să ofere servicii de calitate şi să funcţioneze în cele mai bune condiţii. Aşa cum am mai spus, investiţiile în funcţionarea spitalelor sunt prioritare pentru mine şi echipa mea, iar managerii acestora vor avea uşa deschisă la Primăria Sectorului 1 pentru a-i sprijini în rezolvarea problemelor”, conchide Armand.

CITEŞTE ŞI: Consilierii PNL din Sectorul 1 aduc critici la adresa lui Clotilde Armand: „Între şcoli nereparate şi burse neplătite, are trei săptămâni de concediu”

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici