Prejudiciu de 4,8 mil. euro la Parcul Industrial Plopeni, prin vânzarea de teren la preţ subevaluat
Parcul Industrial Plopeni a vândut fără licitaţie peste 40 de hectare de teren, la preţul de 1,18 euro metrul pătrat, în condiţiile în care preţul terenului, care fusese preluat de la MApN, era de 15 euro metrul pătrat, valoarea prejudiciului fiind de 4,8 milioane de euro, potrivit Curţii de Conturi
Parcul Industrial Plopeni, la care unic acţionar este Consiliul Judeţean Prahova, a fost prejudiciat cu 4.874.686 de euro, în urma unei tranzacţii imobiliare făcute în perioada mai - iunie 2008, tranzacţie în cadrul căreia peste 40 de hectare de teren au fost vândute fără evaluare şi fără licitaţie, se arată într-un raport întocmit de Curtea de Conturi Prahova.
Reprezentanţii Curţii de Conturi Prahova au făcut un control, în perioada 11 ianuarie - 25 februarie 2010, la SC Parc Industrial Plopeni S.A.
Conform sursei citate, Parcul Industrial Plopeni a vândut, în anul 2008, 402.412 de metri pătraţi de teren, Adunarea Generală a Acţionarilor aprobând "preţul de vânzare fără să impună organizarea unor licitaţii publice şi fără evaluarea suprafeţei terenului la data vânzării".
Potrivit raportului Curţii de Conturi, terenul respectiv a fost preluat, prin HG nr. 118/206.01.2006, de la Ministerul Apărării Naţionale în domeniul public al statului şi în administrarea Consiliului Judeţean Prahova cu valoarea de 15 euro metrul pătrat.
Înainte de a fi vândut, acest teren a fost evaluat la 1,18 euro pe metrul pătrat, "în condiţiile în care terenul nu s-a degradat", se arată în raportul Curţii de Conturi.
În documentul citat se precizează, că "având în vedere evoluţia preţurilor imobiliare din acea perioadă, valoarea terenului nu putea să scadă, cel mult ar fi rămas constantă" şi că procesul-verbal de constatare a fost înaintat spre cercetare organelor de urmărire penală competente.
Terenul, cunoscut în judeţul Prahova sub denumirea "Ciuperceasca", este parţial împădurit şi este situat la mai puţin de 30 de kilometri de Ploieşti, în apropiere de DN1, în zona oraşului prahovean Băicoi.
Potrivit unor surse locale, cel care fost împuternicit să semneze documente în cadrul acestei tranzacţii ar fi fostul director al Parcului Industrial Plopeni Dănuţ Cornea, în prezent membru în Consiliul Judeţean Prahova din partea PDL şi un apropiat al deputatului PDL Florin Anghel, care era preşedintele Consiliului Judeţean Prahova în momentul încheierii tranzacţiei.
Conform aceloraşi surse, terenul a fost împărţit în mai multe loturi şi achiziţionat de mai multe firme private.
Contactat telefonic, deputatul Florin Anghel a declarat corespondentului MEDIAFAX că nu a văzut raportul Curţii de Conturi şi nu se poate pronunţa asupra concluziilor din acest document.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO