Prejudiciul de peste 200.000 lei, creat de poştaşul din Dolj, va fi plătit de Poşta Română

Poşta Română va achita Casei Judeţene de Pensii Dolj prejudiciul de peste 200.000 de lei, creat de poştaşul din localitatea doljeană Secui, care a încasat timp de zece ani pensiile a patru persoane decedate, susţine conducerea CJP, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
53 afișări

Directorul CJP Dolj, Daniel Baciu, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX că există un protocol semnat cu Poşta Română prin care sunt asigurate anumite servicii, inclusiv livrarea pensiilor către "titulari".

"Casa de pensii are încheiat un protocol cu Poşta prin care se plătesc lunar nişte sume. La Craiova, spre exemplu, se plătesc 30 de miliarde lunar, prin care ni se acordă nişte servicii. În protocol se specifică faptul că poştaşul plăteşte pensia numai titularului pensiei. Faptul că un angajat de-al lor nu a plătit pensiile titularilor este o problemă a lor internă", a spus Daniel Baciu.

Potrivit sursei citate, CJP Dolj îşi va recupera de la Poşta Română prejudiciul creat de poştaşul Dinu Alexandru (55 ani) prin încasarea ilegală, timp de zece ani, a pensiilor unor persoane decedate.

"Cei de la Poştă ne vor acoperi acest prejudiciu, urmând ca ei să se întoarcă împotriva angajatului pentru a-şi recupera prejudiciul. Din păcate, sunt buni de plată. Noi am plătit nişte servicii, conform acelei convenţii, de care nu am beneficiat", a declarat Daniel Baciu, directorul CJP Dolj.

El susţine că, după cazul poştaşului de la Secui, CJP Dolj solicită lunar primarilor din judeţ listele cu persoanele care au murit.

"Ne-am luat deja măsuri de precauţie ca acest lucru să nu se mai întâmple. Le cerem primarilor să ne dea lunar listele cu persoanele decedate. Este o măsură de-a noastră internă", a mai spus directorul CJP Dolj.

Un agent poştal din localitatea Secui (Dolj), suspectat că, timp de zece ani, a încasat pensiile a patru persoane care decedaseră, creând un prejudiciu de peste 200.000 de lei, a fost suspendat din funcţie, în cazul său conducerea Poştei Craiova sesizând Parchetul Curţii de Apel din municipiu.

Dinu Alexandru a fost arestat, vineri, de magistraţii Judecătoriei Craiova pentru 29 zile, el fiind cercetat pentru delapidare, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici