Preluarea poliţiei judiciare, motivată de delimitarea atribuţiilor şi de eficienţă - proiect

Procurorul general Laura Codruţa Kovesi a indicat, luni, în timpul bilanţului Ministerului Public pe 2010, trei posibile variante privind preluarea poliţiei judiciare: preluarea administrativă a poliţiei judiciare de către Ministerul Public, detaşarea poliţiştilor în cadrul parchetelor sau trecerea atribuţiilor privind cariera profesională a poliţiştilor în competenţa MP.

"Urmărirea penală trebuie să se desfăşoare sub controlul exclusiv al procurorului. În acest sens, avem nevoie de instrumente care să garanteze stabilitatea poliţiştilor, să delimiteze clar atribuţiile judiciare de cele administrative şi să elimine dubla subordonare", a arătat procurorul general, luni.

Codruţa Kovesi a precizat că a trimis, luni, ministrului Justiţiei şi ministrului Administraţiei şi Internelor propunerea de modificare a legii, urmând ca împreună cu reprezentanţii poliţiştilor să fie identificată cea mai potrivită soluţie.

Necesitatea modificării cadrului legislativ care să permită ca activitatea lucrătorilor de poliţie judiciară să se desfăşoare sub controlul exclusiv al procurorilor a rezultat în urma analizelor realizate la nivelul Ministerului Public privind eficientizarea activităţii de urmărire penală.

În condiţiile în care în 95,3% din cauzele penale înregistrate la nivelul Ministerului Public cercetările sunt efectuate de lucrătorii de poliţie judiciară, dubla subordonare a acestora, din punct de vedere administrativ şi în ceea ce priveşte activitatea de urmărire penală, către instituţii care pot avea priorităţi diferite, duce la diminuarea eficienţei acestei structuri. În acest sens, modificările legislative propuse permit delimitarea clară a atribuţiilor judiciare de cele administrative şi garantează statutul poliţiştilor din poliţia judiciară, a căror carieră profesională va depinde exclusiv de modul în care le este evaluată activitatea de magistratul care supraveghează urmărirea penală, a spus Laura Codruţa Kovesi.

Având în vedere că lucrătorii de poliţie judiciară pot dispune măsuri prin care restrâng drepturile fundamentale ale persoanelor, este esenţial ca statutul lor să excludă orice posibilitate de a primi dispoziţii referitoare la activitatea de urmărire penală din afara sistemului judiciar. Pentru a asigura această exigenţă, cariera profesională a lucrătorilor de poliţie judiciară trebuie să depindă exclusiv de evaluarea activităţii de urmărire penală, iar procurorul este singurul în măsură să realizeze o asemenea evaluare.

Astfel, o eventuală organizare a poliţiei judiciare în cadrul Ministerului Public ar putea reprezenta una dintre soluţii care să garanteze statutul poliţiştilor.

Potrivit Titlului III, la cap.6 din Constituţie, reglementează faptul că în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii. Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 131 din Constituţie.

O altă soluţie ar fi cea a detaşării poliţiştilor la unităţile de parchet din cadrul Ministerului Public, varianta fiind similară celei reglementate în prezent la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde şi-a dovedit eficienţa

OUG 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţionează ofiţeri de poliţie, constituind poliţia judiciară a DNA. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea numai în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub autoritatea exclusivă a procurorului şef al acestei direcţii. Detaşarea ofiţerilor şi a agenţilor de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se face la propunerea nominală a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, iar numirea acestora în funcţii se face prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii. Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare nici o însărcinare.

Opţiunea către un asemenea mod de organizare ar presupune detaşarea unui număr de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară, stabilit în funcţiei de evoluţia anumitor indicatori ai criminalităţii, în cadrul unităţilor Ministerului Public.

O altă soluţie ar putea fi cea prin care lucrătorii poliţiei judiciare să-şi păstreze poziţia în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar evaluarea profesională a lucrătorilor de poliţie judiciară să fie în competenţa procurorilor, care exercită coordonarea, controlul şi conducerea activităţilor de cercetare penală.

În prezent, Legea nr.364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare prevede că lucrătorii specializaţi care funcţionează ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare sunt desemnaţi de ministrul Administraţiei şi Internelor, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea procurorului general.

Organele de cercetare ale poliţiei judiciare îşi desfăşoară activitatea sub conducerea, supravegherea şi controlul procurorului, fiind obligate să ducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia, iar în cadrul desfăşurării celorlalte activităţi profesionale se subordonează ofiţerilor ierarhici numiţi potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor

Această dublă subordonare nu permite folosirea eficientă a resurselor investigative, în condiţiile în care lucrătorii de poliţie judiciară pot primi alte însărcinări, de natură administrativă, iar evaluarea lor se realizează de către ofiţerii ierarhici, care nu cunosc calitatea activităţii de urmărire penală efectuate de poliţist. Eficienţa muncii în echipă sub conducerea procurorului, dovedită prin rezultatele obţinute la nivelul structurilor specializate ale Ministerului Public (DNA şi DIICOT), dar şi la nivelul celorlalte unităţi din subordinea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie pe domeniile prioritare de acţiunereprezintă un argument suplimentar pentru extinderea acestui model de organizare a activităţii şi completarea cadrului legislativ din România cu privire la poliţia judiciară.