- Home
- Social
- ALBA IULIA, (21.10.2018, 09:00)
- Dragos Suciu
PREMIERĂ: Bazin de înot didactic, asemenea unuia olimpic, construit într-o comună cu bani de la Compania Naţională de Investiţii
Un bazin de înot didactic, care se aseamănă cu unul olimpic, însă este mai mic, va fi construit în comuna Gârbova din judeţul Alba, locuită odinioară de saşi, Compania Naţională de Investiţii (CNI) aprobând în premieră un asemenea proiect în mediul rural, transmite corespondentul MEDIAFAX.

PREMIERĂ: Bazin de înot didactic asemenea unui olimpic, construit într-o comună cu bani de la Compania Naţională de Investiţii
Primarul din Gârbova, Ioan Nedela, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că a cerut bani de la CNI pentru o asemenea investiţie pentru că în comună sunt foarte mulţi copii, în jur de 260, dar şi pentru că aici, până acum trei ani, funcţiona un ştrand construit în anul 1965.
”În 9 septembrie s-a aprobat investiţia. Sunt mulţi copii, dar nu acesta este singurul motiv pentru care am făcut demersurile. La noi în comună funcţiona un ştrand cu apa care venea din lac, iar lacul era alimentat de apa din râu. Ca pe vremea aceea (n.r. perioada postdecembristă), nu erau atâtea avize şi autorizaţii. Şi mergeau copiii şi se scăldau acolo”, a spus primarul.
Construcţia va fi realizată după un proiect tip şi se adresează uzului didactic, cu posibila utilizare publică în perioada de timp din afara orarului şcolii din localitate şi nu se adresează activităţilor competiţionale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Valoarea toată a investiţiei este estimată la 5 milioane de lei, iar primarul Nedela mizează că va atrage şi iubitori de înot din comunele din împrejurimi.
Bazinul va fi acoperit, va avea o adâncime variabilă între 1,20 şi 1,80 m şi o dimensiune de 25X12,5 metri. Este prevăzut cu 5 culoare de 2,5 m lăţime şi cu blocstarturi la capătul de 1,80 metri adâncime în conformitate cu normele europene.
Elevii care vor folosi bazinul vor avea acces la două vestiare, prevăzute cu dotări moderne, duşuri şi grupuri sanitare, iar profesorii vor avea propriul vestiar.
Totodată, în clădirea care adăposteşte bazinul de înot se regăseşte şi un cabinet de prim ajutor. Capacitatea bazinului este de 65 de persoane, construcţia fiind proiectată pentru a fi utilizată simultan de două clase de elevi, împreună cu profesori şi personalul de întreţinere.
CITEŞTE CONTINUAREA ÎN PAGINA 2
Citește mai departe:



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


Citește mai departe:
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe