- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.03.2025, 20:01)
- Petru Mazilu
Premieră: două dosare penale pentru fals în declaraţii în cazuri semnalate de sistemul E-SIGUR
- Poliţiştii anunţă că au fost deschise primele dosare penale pentru fals în declaraţii în cazuri semnalate de sistemul E-SIGUR.
- Şoferii au fost prinşi conducând peste viteza legală dar au susţinut că la volan se aflau femei.

Poliţia Română anunţă că sâmbătă, „poliţiştii Direcţiei Rutiere, din cadrul centrului E-SIGUR, s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii, în cazul a doi conducători auto înregistraţi în cadrul noului sistem de monitorizare a traficului, implementat la nivel naţional”.
Aceştia fuseseră înregistraţi foto-video în timp ce depăşeau limita legală de viteză pe o şosea din judeţul Suceava.
„Cei doi conducători auto au fost detectaţi de aparatul radar montat pe trepied, pe Drumul Naţional 2, în judeţul Suceava, conducând peste limita legală de viteză instituită pe acel tronson de drum. Conform procedurii, poliţiştii au solicitat proprietarilor autoturismelor să le fie comunicată identitatea celor doi şoferi, detectaţi cu aparatul radar cinemometru de tip TruCAM II, în cadrul programului E-SIGUR. În ambele cazuri, analiza înregistrărilor foto/video a relevat faptul că la volan se aflau persoane de sex masculin. Însă, proprietarii autovehiculelor au transmis, în mod fals, faptul că autoturismele erau conduse de persoane de sex feminin”, au explicat poliţiştii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Starmer vrea crearea unei coaliţii care să garanteze pacea în Ucraina: Regatul Unit este pregătit să sprijine acest lucru „cu bocanci la sol şi avioane în aer”
-
Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR
-
Apropierea SUA de Rusia sperie Germania. Merz vrea să creeze două fonduri speciale pentru apărare şi infrastructură şi alocă o sumă uriaşă
Poliţiştii au întocmit două procese-verbale de sesizare din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de fals în declaraţii. În aceste cazuri, verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Poliţiştii mai avertizează că începând de sâmbătă sistemul E-SIGUR este operaţional la nivelul întregii ţări.
„Radarele sunt amplasate în zonele cu risc rutier, înregistrările fiind ulterior analizate. Abaterile sunt sancţionate potrivit legii, după identificarea conducătorului auto. Procesul-verbal este comunicat la domiciliul acestuia, fără a fi necesară oprirea în trafic. Acest sistem presupune monitorizarea traficului rutier prin colectarea de date cu ajutorul dispozitivele radar, tip pistol, din dotarea structurilor de Poliţie Rutieră. Radarele de tip TruCAM II sunt amplasate în afara părţii carosabile, montate pe trepied, la loc vizibil”, a precizat Poliţia.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe