Premierul Emil Boc a renunţat la deplasarea cu Poliţia rutieră

Vicepreşedintele Cartel Alfa, Toader Paraschiv, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că sâmbătă noapte, la întoarcerea din vizita oficială de la New York, premierul Emil Boc a refuzat deplasarea cu Poliţia rutieră, ceea ce înseamnă încălcarea legii.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Premierul Emil Boc a renunţat la deplasarea cu Poliţia rutieră

Premierul Emil Boc a renunţat la deplasarea cu Poliţia rutieră (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

Toader Paraschiv a adăugat că deţine această informaţii de la colegii săi din Poliţie, care au văzut cum a plecat premierul de la Aeroportul Henri Coandă, din Otopeni

"Premierul îşi dă astfel cu stângul în dreptul. Comite o ilegalitate, pentru că maşina SPP-ului este maşina Poliţiei, iar ofiţerul SPP care o conduce este îmbrăcat în uniformă de Poliţie. Sâmbătă seara, însă, această maşină a avut aprinse lămpile albastre nu cele roşii şi nu avea voie să treacă pe culoarea roşie a semaforului", a declarat Paraschiv.

La rândul său, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că deciziile preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Emil Boc privind renunţarea la serviciile Ministerului Administraţiei şi Internelor "nasc semne de întrebare" şi că prefigurează modificări ale cadrului legislativ.

Pe de altă parte, Costin a afirmat că este îngrijorat de faptul că participanţi la mitingul de vineri al poliţiştilor şi al altor funcţionari ai statului ar fi avut armamentul din dotare. "Am convingerea şi garanţia că au participat fără arme", a spus Costin.

Ministrul de Interne, Vasile Blaga, a declarat, pentru Hotnews, că cinci poliţişti ce au participat la mitingul de vineri au avut arme, astfel că se vor face demersuri la Parchet pentru tragerea la răspundere a lor. "Au fost câţiva poliţişti, din câte ştiu cinci la număr, care chiar purtau cu ei arme. Trei arme de foc, letale, două cu aer comprimat, şi sigur vor fi identificaţi. De data asta discutăm despre infracţiuni. Nu ai dreptul să participi cu arme de foc la manifestaţii publice. Nimeni nu are acest drept. Noi vom face demersurile către Parchet, care le va instrumenta în conformitate cu prevederile legale", a spus Blaga.

Preşedintele Băsescu şi primul-ministru Boc au renunţat la serviciile MAI.

Serviciile din subordinea MAI implicate în acţiuni de protecţie a preşedintelui sunt Jandarmeria, Poliţia şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, însă toate acestea acţionau sub coordonarea SPP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici