Prima pagină » Social » Premierul georgian vrea în continuare aşa-numita lege a „agenţilor străini”, în ciuda protestelor

Premierul georgian vrea în continuare aşa-numita lege a „agenţilor străini”, în ciuda protestelor

Irakli Kobakhidze, premierul Georgiei, nu vrea să renunţe la aşa-numita lege privind "agenţii străini", care a provocat o criză politică după ce opozanţii proiectului au declanşat proteste de amploare
Premierul georgian vrea în continuare aşa-numita lege a
Tiberiu Sabo
12 mai 2024, 20:54, Social

Premierul georgian Irakli Kobakhidze a promis duminică să facă mai departe demersuri pentru o lege privind „agenţii străini” care a provocat o criză politică după ce opozanţii proiectului au declanşat proteste de amploare.

Kobakhidze a declarat că partidul de guvernământ va asigura adoptarea proiectului de lege în a treia lectură şi a ameninţat protestatarii cu urmărirea penală în cazul în care vor recurge la violenţă, relatează Reuters.

Opoziţia georgiană a îndemnat să se organizeze un protest de o noapte întreagă în faţa parlamentului pentru a-i împiedica pe legislatori să intre în clădire luni, când ar trebui să înceapă dezbaterea celei de-a treia lecturi a proiectului de lege.

Proiectul de lege prevede că organizaţiile care primesc peste 20% din finanţare din străinătate trebuie să se înregistreze ca agenţi de influenţă străină.

Ţările occidentale şi opoziţia georgiană consideră acest proiect de lege ca fiind de inspiraţie rusă. Criticii o aseamănă cu legea „agentului străin” din 2012 din Rusia, care a fost folosită pentru a-i urmări pe criticii lui Vladimir Putin.

Disputa privind proiectul de lege a ajuns să fie considerată esenţială pentru ca Georgia, care a avut în mod tradiţional relaţii apropiate cu Occidentul, să continue să facă presiuni pentru aderarea la Uniunea Europeană şi la NATO sau să construiască legături cu Rusia.

UE, care a acordat Georgiei statutul de ţară candidată în decembrie, a declarat în repetate rânduri că proiectul de lege ar putea pune în pericol integrarea acestei ţări în blocul comunitar.