DNA: Consilierul fostului primar Chiliman, judecat pentru că a primit mită 1,4 milioane de lei
Conform Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în perioada februarie 2009 – decembrie 2013, Robert Grigorescu, în calitate de consilier personal al primarului Sectorului 1 Bucureşti, cu atribuţii de coordonare a Direcţiei de Investiţii, a cerut procentaje de 10 şi 15% din valoarea unor contracte de lucrări şi a primit de la un om de afaceri suma totală de 1.397.497 lei.
„Banii respectivi au fost primiţi de inculpat în numerar la biroul său, direct sau prin intermediari, pentru a atribui şi a asigura derularea în bune condiţii a mai multor contracte de reabilitare termică a blocurilor, atribuite de Primăria Sectorului 1 Bucureşti firmei administrate de omul de afaceri, direct sau în subantrepriză”, potrivit sursei citate.
Procurorii au pus sechestru asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de Grigorescu, respectiv asupra sumelor de bani existente în conturilor bancare deschise pe numele aceluiaşi inculpat, până la concurenţa sumei de 1.397.497 lei.
Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.