- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (05.04.2014, 18:06)
- Departamentul Social - Mediafax
Premii în tabere de şapte zile la mare, pentru 3.400 de elevi din programul educaţional ale Primăria Municipiului Bucureşti
Circa 3.400 dintre elevii participanţi la cursurile gratuite oferite de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) vor fi premiaţi cu câte o excursie de şapte zile pe litoralul Mării Negre, în vara acestui an.
Urmărește
1181 afișări
Premii în tabere de şapte zile la mare, pentru 3.400 de elevi din programul educaţional ale Primăria Municipiului Bucureşti (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)
Cursurile sunt parte a unui program iniţiat şi derulat de Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret din cadrul Primăriei Capitalei.
La ele participă, din 18 ianuarie, 11.242 de elevi ai claselor I - XII, fiind vorba de 20 de ore pentru fiecare modul de formare, precizează municipalitatea.
Cursurile de formare pentru elevii claselor V-VIII şi IX-XII se finalizează în 5 şi 6 aprilie, cu o evaluare a cunoştinţelor şi a aptitudinilor acumulate de către aceştia. Astfel, vor participa la testare 1.800 de elevi ai claselor V-VIII şi 4.160 de elvii ai claselor IX-XII, precizează municipalitatea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOTO. Zelenski spune că Ucraina a capturat doi soldați nord-coreeni răniți în Rusia
-
Fostul cancelar austriac Karl Nehammer se retrage din politica de vârf a ţării
-
Zelenski anunţă că armata ucraineană a capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea Kursk
-
Americanii îşi fac provizii de produse străine înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă
În urmă acestei evaluări, circa 3.400 dintre elevii participanţi, stabiliţi în ordinea punctajului obţinut, vor primi ca premiu o tabăra de şapte zile pe litoralul Mării Negre, în vara acestui an (coordonare, cazare şi trei mese pe zi gratuit) organizată de acelaşi Centru din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, mai informează sursa citată.
Elevii selectaţi în urmă cursurilor de formare gratuită se vor reuni cu alţi aproximativ 7.000 de elevi merituoşi.
Potrivit PMB, taberele din acest an vizează premierea a peste 10.500 de elevi bucureşteni cu rezultate şcolare şi extraşcolare deosebite.
Cursurile de formare pentru elevii claselor I - IV s-au finalizat în 29 şi 30 martie. Elevii au primit ca premiu câte o excursie de trei zile la munte în această primăvară.
Disciplinele de studiu ale cursurilor sunt: tenis de câmp, fotbal, patinaj, dans sportiv, arte marţiale şi înot (clasele I - IV), actorie, dans sportiv, limba engleză, limba franceză, limba italiană, limba spaniolă, limba germană, limba chineză şi matematică (clasele V - VII), dans sportiv, management de proiect şi leadership, actorie, web-design, managementul afacerilor, arte marţiale, televiziune şi
artă fotografică (clasele IX - XII).
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a vizitat, sâmbătă, două centre unde elevii bucureşteni participa la aceste cursuri. Primul loc vizitat a fost baza sportivă din Complexul Regie, unde elevii bucureşteni fac cursuri de tenis de câmp şi fotbal. "Am susţinut mereu sportul şi îl susţin în continuare. Cei mici sunt speranţa noastră, este necesar să-i încurajăm să practice activităţi sportive pentru că ei să crească armonios. Prin sport se dezvoltă copiii şi am şi eu certitudinea că, peste ani, vor fi sănătoşi, atât la minte cât şi la trup. Tenisul şi fotbalul românesc au nevoie de forţe proaspete. Copiii sunt garanţia că vom avea vârfuri în activitatea sportivă. Dacă pornesc de mici, vor ajunge la performanţă cu certitudine. Acesta este un lucru care face cinste unui neam întreg", a declarat edilul.
Oprescu a vizitat şi Liceul Miguel de Cervantes, unde i-a felicitat şi încurajat pe elevii care participă la cursuri de limba spaniolă şi televiziune, în cadrul aceluiaşi program.
Citește pe alephnews.ro: Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cea mai strălucitoare cometă a secolului apare pe cer luni. Cel mai bun moment pentru a vedea cometa C/2024 G3
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe