Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Aeroportului „Transilvania” din Târgu Mureş, sâmbătă, după decolarea cursei WizzAir spre Budapesta, în jurul orei 13.40, în zona unităţii aeroportuare a fost descoperit, în parcare, un bagaj suspect, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„După anunţurile uzuale pe canalele audio din staţiile de amplificare ale aeroportului, s-a realizat în timp record, cu unitatea de intervenţie pirotehnică a SRI Mureş, activitatea de alertare. Pe zona marcată şi restricţionată din jurul bagajului a intervenit echipamentul robotizat, autopropulsat şi telecomandat de la o distanţă de siguranţă de către specialiştii brigăzii antiterorism Târgu Mureş. După investigarea bagajului neidentificat, acesta a fost îndepărtat într-o zonă de siguranţă. Alarma s-a dovedit a fi falsă, ea fiind cauzată de un pasager distrat care şi-a pierdut bagajul în parcarea aeroportului şi care este aşteptat să şi-l recupereze de la Poliţia Transporturi Aeriene din cadrul aeroportului”, se precizează în comunicat.
Potrivit aceleiaşi surse, activitatea de deservire a pasagerilor în trafic aerian s-a reluat după ora 15.00, odată cu finalizarea procedurilor specifice efectuate de specialiştii brigăzii antiterorism Târgu Mureş, potrivit reglementărilor internaţionale la standardele stabilite în Uniunea Europeană.