IPS Andrei a spus că moartea Prea Fericirii Sale a fost "o veste bulversantă".
Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia a evocat personalitatea Patriarhului Teoctist amintind că a păstorit Biserica Ortodoxă Română "în vremurile cele mai dificile, cu mult echilibru şi cu înţelepciune".
"A răbdat mult, a iertat mult, a iubit mult, a fost părintele ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor. A trecut Biserica peste cumpăna din 1989 şi, când a fost cazul, s-a smerit şi a dat dovadă de o atitudine de pateric. A reuşit dimpreună cu ierarhii, preoţii şi credincioşii ca în vremurile de libertate să imprime Bisericii dinamismul necesar şi să reocupe toate domeniile vieţii noastre sociale din care Hristos fusese alungat în timpul perioadei comuniste. Arhiepiscopia noastră, de Alba Iulia, Mănăstirea Râmeţ, Mănăstirea Recea, şi mai multe oraşe şi sate din Eparhia noastră au avut mângâierea de a fi vizitate, binecuvântate şi încurajate de Patriarhul Teoctist. I-am simţit căldura inimii şi îmbărbătarea-i duhovnicească şi părintească", a mai spus IPS Andrei.