Organizaţia Mondială a Sănătăţii dă-napoi. Instituţia spune că transmiterea asimptomatică a COVID-19 nu este rară
Peste şapte milioane din lume sunt infectaţi cu noul coronavirus, iar numărul îmbolnăvirilor a crescut considerabil duminică, relatează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), conform nytimes.com. Momentan, s-au înregistrat peste 400.000 de decese. Circa 3 milioane de oameni s-au vindecat de COVID-19.
Deşi un expert de top al OMS a susţinut marţi că transmiterea asimtomatică a noului coronavirus este „foarte rară”, lucrurile nu stau chiar aşa. Experta Dr. Maria Van Kerhove, care a susţinut această idee, a revenit asupra declaraţiei sale, precizând că a avut la bază doar două sau
trei studii şi că a fost de fapt, o „neînţelegere” când a declarat că transmiterea asimptomatică este rară la nivel global. „Doar răspundeam la o întrebare, nu susţineam o politică a instituţiei sau ceva asemănător!, a declarat aceasta.
Drept urmare, mai mulţi oameni de ştiinţă de la Institutul de Sănătate Globală Harvard au critizat OMS pentru confuzia creată asupra acestei idei. „Datele arată că persoanele fără simptome pot şi răspândesc SARS-CoV-2”. Aceştia au punctat pe implicaţiile majore şi negative pe care declaraţiile ca cea de mai sus le pot avea asupra politicilor realizate de către autorităţi.