- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele Băsescu a condus o şedinţă a comitetului pentru urgenţă, în Suceava
Preşedintele Traian Băsescu a condus, sâmbătă după-amiază, o şedinţă a comitetului pentru urgenţă, care s-a desfăşurat în zona Rădăuţi din judeţul Suceava.
Preşedintele Băsescu a condus o şedinţă a comitetului pentru urgenţă, în Suceava (Imagine: Mediafax Foto)
La şedinţă au participat miniştrii Cristian David şi Attila Korodi, precum şi autorităţile locale din judeţul Suceava, grav afectat de inundaţii.
În cadrul şedinţei a fost analizată situaţia din judeţ şi au fost analizate măsurile care trebuie luate pentru salvarea vieţilor omeneşti şi pentru intervenţia în locurile unde localnicii sunt izolaţi, a precizat Cristian David. El a adăugat că abia duminică se va putea face o evaluare a pagubelor produse de inundaţii în judeţ, prioritatea pentru această seară şi pentru noaptea care vine fiind salvarea vieţilor omeneşti şi transportarea de ajutoare pentru oamenii aflaţi în zone izolate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
-
Acordul de încetare a focului în Liban ar putea fi anunţat marţi seara / Acordul se va implementa în două faze
-
Cât de posibil este un guvern de uniune naţională după alegerile parlamentare. Reacţia lui Bolojan
Preşedintele Traian Băsescu a sosit, sâmbătă după-amiază, în judeţul Suceava, el vizitând zona localităţii Vicovu de Jos, una dintre localităţile afectate puternic de inundaţii.
Sute de case din mai multe localităţi sucevene au fost din nou inundate, sâmbătă după-amiază, în urma unor noi ploi torenţiale înregistrate în zonă, potrivit subprefectului judeţului Suceava, Orest Onofrei.
Conform sursei citate, au fost afectate localităţile Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Voitinel, Frăţăuţii Noi, Marginea, Suceviţa şi Putna, iar autorităţile locale i-au evacuat pe oameni din zonele acoperite de ape.
În ultimele zile, judeţele din nordul ţării au fost afectate de inundaţii. Cele mai grave inundaţii s-au produs în Suceava , Maramureş şi Botoşani, însă au fost de asemenea afectate judeţele Iaşi, Neamţ, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud.
Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) a anunţat menţinerea avertizării hidrologice de cod roşu până duminică, după ora 16.00, pentru râul Prut, extinzându-se pe Siret în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi şi Neamţ.
Ciclonul retrograd care a dus la producerea de inundaţii în nord-estul ţării este în deplasare către est şi va înceta să afecteze România, luni, a informat Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvolării Durabile.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO