În jurul orei 15.00, şeful statului şi soţia sa au plecat din Predeal spre Bucureşti la bordul unui elicopter.
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, duminică după-amiază, pe DN1, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, unde s-au format coloane de maşini pe ambele sensuri de mers, traficul fiind monitorizat de poliţişti inclusiv din elicopter. Duminică, începând cu orele prânzului, traficul rutier de pe DN 1 a fost deviat de la Braşov către Valea Prahovei pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti din cauza aglomeraţiei.
Preşedintele Traian Băsescu s-a aflat la Predeal de vineri, împreună cu soţia sa. Şeful statului şi-a petrecut Revelionul împreună cu premierul Emil Boc, miniştrii Gabriel Oprea şi Gheorghe Ialomiţianu şi senatorul Anghel Iordănescu.
Sâmbătă, Traian Băsescu a făcut declaraţii jurnaliştilor în staţiunea Predeal, spunând că România a reuşit să treacă de cel mai greu an, iar în 2011 îşi va relua creşterea economică, chiar dacă timid, subliniind că pentru aceasta este nevoie de continuarea proceselor de modernizare a statului, altfel criza putându-se repeta oricând.
Totodată, preşedintele a explicat motivul pentru care nu a adresat mesajul de Anul Nou dintr-un loc public, aşa cum a făcut în anii trecuţi. Astfel, el a spus că nu a mai transmis un mesaj de Anul Nou din mijlocul oamenilor deoarece nu a fost invitat de niciun primar şi că a refuzat să facă acest lucru „dintre steaguri”, după modelul Ceauşescu, preluat apoi de Ion Iliescu.
Tot sâmbătă, preşedintele a anunţat că va pleca din Predeal duminică după-amiază.