Preşedintele Benetton Group, interesat de investiţii în spaţiile municipalităţii din Centrul Istoric
La întâlnirea cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, preşedintele Benetton, Luciano Benetton, şi-a exprimat interesul de a iniţia colaborări cu municipalitatea Bucureştiului în cât mai multe dintre domeniile de activitate ale grupului.
„Un interes particular a fost exprimat pentru zona Centrului Istoric al Bucureştiului, unde compania ar putea investi în vederea revigorării unora dintre spaţiile aflate în proprietatea municipalităţii”, se arată într-un comunicat de joi al Primăriei Capitalei.
Primarul Sorin Oprescu a arătat că va fi făcut un prim pas în acest sens, prin analizarea oportunităţilor de iniţiere a unor parteneriate public-private, al căror obiect ar putea să fie stabilit în lunile următoare.
Înaintea întâlnirii de la sediul municipalităţii, Luciano Benetton, de profesie arhitect, a vizitat Centrul Istoric, „fiind încântat de potenţialul cultural, turistic şi comercial al zonei”, a precizat sursa citată.
Benetton Group este una dintre cele mai mari companii europene, prezentă în peste 120 de ţări şi având o cifră de afaceri anuală de peste două miliarde de euro, potrivit sursei citate.