Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, joi, în jurul orei 20.00, pompierii au fost anunţaţi prin serviciul de urgenţă 112 că un copil a fost luat de ape, după ce căruţa în care se afla a căzut în râul Vulcăniţa.
„Este vorba de un băiat de şase ani pe care mai multe echipe l-au căutat până seara târziu, dar din nefericire nu am dat de el. Astăzi (vineri – n.r.) au fost reluate căutările. Apa este foarte adâncă, la mal erau ieri (n.r. – joi) trei metri. Caii de la căruţă au murit înecaţi şi au fost scoşi din râu cu un excavator, iar căruţa s-a dezmembrat”, a spus Sfreja.
Potrivit sursei citate, în căruţă se aflau patru copii cu vârste cuprinse între şase şi 12 ani. Căruţa a căzut însă într-un râu, trei dintre copii reuşind să iasă din apă şi să se salveze.
Se pare că ei au luat căruţa fără ştiinţa părinţilor şi au vrut să se ducă să încarce fân sau la furat.