- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, reţinut. Sorin Dimitriu este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, Sorin Dimitriu, consilierul acestuia, Gabriela Dumitriu şi directorul general al instituţiei, Gabriel Mihuţ, au fost reţinuţi de procurorii DNA, fiind acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj şi abuz în serviciu.
Sorin Dimitriu (Imagine: Catalin Abagiu/Mediafax Foto)
Sorin Petre Dimitriu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru constituire a unui grup infracţional organizat, opt infracţiuni de şantaj în formă continuată şi trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, se arată într-un comunicat de marţi al DNA.
Alături de acesta sunt cercetaţi Gabriel Dan Mihuţ, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, opt infracţiuni de şantaj în formă continuată şi trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, şi Gabriela Dumitriu, consilier al preşedintelui CCIB, pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi opt infracţiuni de şantaj în formă continuată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Potrivit procurorilor, în perioada iunie 2010 - martie 2012, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Sorin Petre Dimitriu, în asociere cu alte persoane cu funcţii de conducere în cadrul aceleiaşi instituţii, între care Gabriel Dan Mihuţ şi Gabriela Dumitriu, au constrâns opt angajaţi ai instituţiei, prin ameninţarea cu încetarea contractului de muncă, să dea lunar o sumă de bani cuprinsă între 30 şi 70 la sută din valoarea drepturilor salariale cuvenite, precum şi să semneze, lunar, un înscris intitulat "contract de sponsorizare" cu instituţia, având ca obiect aceste sume de bani.
Până în prezent s-a stabilit că sumele reţinute nejustificat totalizează peste 300.000 de lei, au precizat procurorii DNA.
"În cazul a trei dintre salariaţii care au solicitat plata integrală a drepturilor băneşti cuvenite, conducerea CCIB a procedat la desfacerea contractelor de muncă, fără a invoca un motiv plauzibil", potrivit procurorilor.
Celor trei inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar în 2 aprilie procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore.
Procurorii au cerut, marţi, instanţei Tribunalului Bucureşti arestarea lor preventivă pentru 29 de zile
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO