Potrivit IJJ Olt incidentul s-a produs sâmbătă dimineaţa la sediul instituţiei, unde jandarmul în vârstă de 32 de ani, subofiţer în cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Scorniceşti, îşi încărca arma de serviciu, pentru a intra în tură.
La un moment dat, arma s-ar fi descărcat accidental, iar glonţul l-ar fi rănit uşor în palmă.
„Este vorba despre un jandarm care, la intrarea în serviciu, atunci când executa activităţi de încărcare a armamentului, s-a rănit uşor în palma stângă. Accidental, da, a descărcat-o în mână. El a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Slatina, i s-au acordat acolo îngrijiri medicale. S-a întâmplat sâmbătă, la ora 07.30. În momentul acesta, nu ştiu dacă mai este internat. Era subofiţer la Scorniceşti, în cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Scorniceşti”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Simona Floricel, purtătorul de cuvânt al IJJ Olt.
Parchetul Militar Bucureşti face cercetări în acest caz, pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul.