- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (08.03.2019, 14:05)
- Departamentul Social - Mediafax
Preşedintele CEDO, discurs despre independenţa justiţiei la întâlnirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Guido Raimondi, aflat în vizită oficială în România, s-a întâlnit cu conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), discuţiile vizând teme precum independenţa justiţiei şi statul de drept.
Urmărește
1992 afișări
Preşedintele CEDO, discurs despre independenţa justiţiei la întâlnirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, judecătorul Guido Raimondi, judecătorul român la CEDO Iulia Motoc şi grefierul şef al CEDO, Roderick Liddell au efectuat o vizită de lucru la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La întâlnirea cu înalţii reprezentanţi CEDO au participat judecători şi magistraţi asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Simona Camelia Marcu judecător al Înaltei Curţi, membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi conducerea instanţei supreme, reprezentată de preşedinte şi vicepreşedinţi.
"Tema centrală a intervenţiei lui Guido Raimondi a fost independenţa justiţiei, în acest context fiind subliniată importanţa dialogului între instanţele naţionale şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, prin jurisprudenţa sa, consacră şi susţine acest principiu ca o componentă de bază a dreptului la un proces echitabil. În cadrul dialogului ce a avut loc, au fost abordate mai multe probleme de actualitate privind independenţa justiţiei şi a fost subliniată deschiderea judecătorilor români spre însuşirea şi aprofundarea valorilor şi principiilor consacrate prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului", anunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Bolojan: Bugetarii din Senat vor da concursuri
-
Antonescu: Sunt conectat puţin (cu partidele), adică atât cât trebuie
-
Bolojan insistă pentru restructurare: „Nu putem continua risipa banilor publici"
Judecătorii instanţei supreme au susţinut necesitatea ratificării cât mai curând posibil a Protocolului nr. 16 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, "acesta fiind un mijloc extrem de eficient de a da substanţă dialogului dintre jurisdicţiile naţionale şi CEDO şi de a asigura un sistem de justiţie independent".
Citește pe alephnews.ro: Robert Fico a declarat că opoziția plănuiește o lovitură de stat similară cu revolta EuroMaidan din Ucraina. Ce a declarat Premierul slovac
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Anda Adam participă la Asia Express 2025! Cine e colegul vedetei în emisiunea de la Antena 1
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe