Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, scos pe targă din sediul DNA Piteşti

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu (PSD), s-a prezentat, marţi, la DNA Piteşti, unde a fost citat după ce cu o zi în urmă au avut loc percheziţii la sediul CJ, el afirmând ironic că "probabil că a greşit la referendum când nu a obţinut prezenţă de 60 %, ci doar de 55 %". Constantin Nicolescu a fost scos pe targă din sediul DNA Piteşti, unde ajunsese în jurul orei 9.00, pentru audieri.

Urmărește
2527 afișări
Imaginea articolului Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, scos pe targă din sediul DNA Piteşti

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, scos pe targă din sediul DNA Piteşti (Imagine: Tudor Costi/Mediafax Foto)

O ambulanţă a ajuns la sediul DNA la aproximativ 30 de minute după ce Nicolescu a intrat la audieri.

Conform reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, preşedintelui CJ Argeş i s-a făcut rău în biroul procurorilor, iar medicii au fost solicitaţi prin 112 să vină la sediul DNA.

În jurul orei 9.45, Nicolescu a fost scos pe targă din sediul DNA şi urcat într-o ambulanţă, care l-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.

"Acum este într-o stare relativ bună, este stabilizat. Noi ştim că i s-a făcut rău în timp ce era în sediu, iar acum îl vom duce la spital, unde va fi investigat", a declarat medicul de pe Ambulanţă care l-a preluat pe Nicolescu.

Nicolescu a ajuns la DNA - Serviciul teritorial Piteşti în jurul orei 9.00, însoţit de doi avocaţi.

El a spus că a aflat că este învinuit, dar nu cunoaşte încadrarea juridică a faptelor de care este acuzat.

Nicolescu a mai spus, ironic, că probabil că a gresit la referendum, când nu a obţinut prezenţă de 60 la sută, ci doar de 55 la sută..

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş a mai spus că, personal, el nu are probleme, dar că are emoţii pentru subalternii săi.

Pe de altă parte, Nicolescu a spus că că s-a autodenunţat şi el la DNA în legatură cu referendumul, solidarizandu-se cu Liviu Dragnea.

În cursul acestei zile, la DNA ar urma să se prezinte pentru audieri alţi cinci angajaţi ai Consiliului Judeţean Argeş.

Percheziţii ale procurorilor DNA au avut loc, luni dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean Argeş, instituţie condusă de Constantin Nicolescu (PSD), care în 18 mai a fost trimis în judecată de DNA,fiind acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro în baza unor acte false.

Percheziţiile s-au desfăşurat în prezenţa vicepreşedintelui CJ Argeş, Florin Tecău (PSD), care a fost chemat de acasă de către anchetatori, iar în timpul acestora accesul în sediul CJ a fost blocat.

În 18 mai, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false.

În 26 ianuarie 2011, procurorii anticorupţie l-au reţinut pe Constantin Nicolescu pentru 24 de ore.

În ziua următoare, Tribunalul Argeş a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile. Imediat după anunţarea deciziei de arestare, lui Nicolescu i s-a făcut rău la Tribunalul Argeş.

Nicolescu a fost transportat atunci cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, după care a fost transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis.

Echipa medicală multidisciplinară care l-a tratat pe Nicolescu a stabilit că acesta a suferit, în 27 ianuarie, un accident vascular cerebral ischemic, diagnosticul complex incluzând şi referiri la un sindrom coronariar acut şi la multiple stenoze arteriale, ca efect al hipertensiunii şi dislipidemiei.

Constantin Nicolescu a fost operat pe cord deschis în 30 ianuarie.

Medicul Şerban Brădişteanu, cel care l-a operat pe Nicolescu, a spus că intervenţia a fost una de revascularizare miocardică completă pe cord deschis, în care s-au făcut grefe de artere şi de vene din spatele sternului şi de la picioare.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 8 februarie 2011, că medicii au avut influenţă în justiţie în recursul la arestarea preventivă a lui Constantin Nicolescu, menţionând că operaţia acestuia a fost făcută de un medic care l-a operat şi pe Omar Hayssam de cancer, iar Omar Hayssam "e bine-mersi, sănătos, nu are nici urme de cancer, nu mai e plin de metastaze, cum era când l-a operat unul din medicii faimoşi ai patriei".

Medicul Mircea Beuran a respins atunci acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu şi a negat că l-a operat pe preşedintele CJ Argeş Constantin Nicolescu.

"Nu am luat parte la operatia lui Nicolescu. A făcut-o doctorul Brădişteanu, cu o echipă formată din chirurgi de la nivelul spitalului nostru. Dar sunt chirurgi cardiovasculari. (...)Dovedeşte că nu cunoaşte realitatea medicală", a afirmat Beuran, adăugând că trebuie stabilite "nişte repere anatomice - cordul e în torace, uar colonul lui Hayssam era în abdomen".

El a reamintit că operaţia căreia i-a fost supus omul de afaceri sirian Omar Hayssam a fost filmată şi că ulterior au fost făcute teste ADN care au confirmat diagnosticul.

"Operaţia pe care am facut-o eu, am mai spus, problema este bine cunoscută de cei care trebuiau să ţină minte mai mult, a fost filmată, văzută, de mai multe persoane ale justiţiei şi din penitenciar, inclusiv s-au făcut teste ADN, care arată că piesa care s-a scos din bolnavul Hayssam era cancer", declara Beuran.

El a subliniat că 8-10 persoane au filmat permanent, de când se spăla pe mâini pentru a intra în operaţie, până când a părăsit penitenciarul.

"Nu operăm nume proprii, ci oameni", a spus Mircea Beuran.

Medicul a menţionat că la el nu s-a interesat nimeni de cazul Nicolescu.

"Trebuie întrebat Brădişteanu. El a făcut toată această echipă medicală", a mai spus atunci Beuran.

În 2 februarie 2011, Curtea de Apel Piteşti a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara, Nicolescu fiind externat din Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti în 18 februarie.

Constantin Nicolescu este lider al PSD Argeş, iar la alegerile din 10 iunie a câştigat al treilea mandat la şefia Consiliului Judeţean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici