- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.12.2014, 20:37)
- Valentin Anghel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele CJ Buzău, la DNA. Marian Cristinel Bîgiu, prins în flagrant când ar fi primit mită
Preşedintele CJ Buzău, Marian Cristinel Bîgiu, este audiat la DNA după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie în timp ce ar fi luat mită 50.000 de euro, care ar fi reprezentat o a doua tranşă de bani din mita dată de un om de afaceri pentru a obţine un contract cu CJ, afirmă surse judiciare. Percheziţii ale procurorilor DNA au loc, sâmbătă seară, la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, mai mulţi angajaţi ai instituţiei fiind chemaţi de acasă de către anchetatori.
Urmărește
4457 afișări
Marian Cristinel Bîgiu (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
UPDATE 20:30 - Şeful Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, ar fi primit, sâmbătă, la momentul la care a fost prins în flagrant de procurorii DNA, suma de 50.000 de euro, care ar fi reprezentat o a doua tranşă de bani din mita dată de un om de afaceri pentru a obţine un contract cu CJ, afirmă surse judiciare.
Potrivit surselor citate, Bîgiu ar fi primit 50.000 de euro de la un om de afaceri buzoian, iar banii i-ar fi fost daţi prin intermediul lui Florin Colgiu, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PNL Buzău, sâmbătă, la louinţa preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
La scurt timp, procurorii DNA au realizat flagrantul, mai spun sursele citate.
La ora transmiterii acesti ştiri, Cristinel Bîgiu şi Florin Colgiu, care este şi finul acestuia, sunt audiaţi în continuare la sediul DNA central.
De asemenea, continuă şi percheziţiile la sediul Consiliului Judeţean Buzău, în prezenţa secretarului instituţiei, Laurenţiu Gavrilă, şi a mai multor angajaţi care au fost chemaţi de acasă. Surse din administraţia judeţeană spun că anchetatorii au solicitat hotărârile adoptate de Consiliul Judeţean Buzău de la preluarea mandatului de către Cristinel Bîgiu.
UPDATE 18:40 - Şeful Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, a ajuns la sediul DNA central, unde s-a prezentat şi Florin Colgiu, liderul TNL Buzău, care ar fi fost intermediarul banilor.
Bîgiu a ajuns la sediul DNA central în jurul orei 18.30, însoţit de anchetatori.
Întrebat de jurnalişti dacă a primit mită, aşa cum este suspectat de procurorii anticorupţie, Bîgiu a răspuns: ”Bani, despre ce bani vorbiţi? Nu am luat niciun ban”.
Cu puţin timp înainte de sosirea lui Cristinel Bîgiu, la sediul DNA a ajuns şi Florin Colgiu, preşedintele Organizaţiei de Tineret a PNL Buzău, vicepreşedinte TNL la nivel naţional, care este finul preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău.
Conform unor surse judiciare, Florin Colgiu ar fi fost cel care ar fi intermediat banii pe care Bîgiu i-ar fi primit de la un om de afaceri, astfel încât CJ să încheie un contract cu firma acestuia.
Sâmbătă după-amiază, Cristinel Bîgiu, care ar fi fost monitorizat de anchetatori de mai mult timp, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit mita la locuinţa sa, prin intermediul lui Florin Colgiu.
UPDATE 18:20 - Percheziţii ale procurorilor DNA au loc, sâmbătă seară, şi la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, mai mulţi angajaţi ai instituţiei fiind chemaţi de acasă de către anchetatori, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile la sediul Consiliului Judeţean Buzău au loc în prezenţa secretarului instituţiei, Laurenţiu Gavrilă, şi a mai multor angajaţi care au fost chemaţi de acasă.
Anchetatorii au intrat în sediul CJ Buzău cu aparatură, dar si cu mai multe cutii cu documente, care, cel mai probabil, au fost ridicate de la locuinţa lui Cristinel Bîgiu, unde acesta ar fi fost prins în timp ce lua mită.
Surse din CJ afirmă că anchetatorii au solicitat hotărările adoptate de Consiliul Judeţean Buzău de la preluarea mandatului de către Cristinel Bîgiu.
UPDATE 17:30 - Percheziţiile făcute de procurorii DNA la locuinţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, Critinel Bîgiu, s-au încheiat, la ora transmiterii acestei ştiri Bîgiu fiind adus cu o dubă în Bucureşti, la DNA central, unde va fi audiat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Percheziţiile făcute de anchetatori în apartamentul şefului CJ Buzău s-au încheiat în jurul orei 17.00.
Bîgiu a coborât din apartament însoţit de anchetatori, fără a fi încătuşat.
La ieşirea din blocul în care locuieşte, Cristinel Bîgiu a fost întrebat de jurnalişti dacă a luat mită, aşa cum este suspectat de procurori, răspunzând ”nu”, fără a face alte comentarii.
Ulterior, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău a fost urcat într-o dubă, fiind adus în Bucureşti, la DNA central, unde va fi audiat.
Vineri noapte, Cristinel Bîgiu a postat pe pagina sa de Facebook o urare de Sfântul Nicolae.
”Aveţi ghetuţele pregătite? Moş Nicolae este pe drum. Să ne aducă sănătate şi linişte tuturor!”, a scris Bîgiu pe Facebook.
După percheziţii, Bîgiu va fi adus, pentru audieri, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au mai spus sursele citate.
Marian-Cristinel Bîgiu, în vârstă de 47 de ani, se află la primul său mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, fiind ales pe listele USL.
În perioada 1993 - 1994, el a fost contabil la Sigma Instal, după care a fost, până în anul 2000, a fost şef compartiment import-export la S.C. Modern Shoes S.A, iar din 2000 şi până în 2004 a fost director general al S.C. Modern Shoes S.A.
Din iunie 2004 şi până în ianuarie 2005, Cristinel Bîgiu a fost vicepreşedinte al Consiliul Judeţean Buzău, iar din ianuarie 2005 şi până în mai 2007 a fost prefect al judeţului Buzău. Ulterior, el a fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, funcţie deţinută până în noiembrie 2008.
În perioada 2008-2012, Cristinel Bîgiu a fost senator, fiind ales din partea PNL, partid în care a deţinut mai multe funcţii şi din care a demisionat în luna octombrie, în baza OUG 55, care a permis migraţia aleşilor locali fără să-şi piardă mandatul.
Citeşte şi:
Preşedintele CJ Buzău, pe Facebook, cu câteva ore înainte de percheziţii: ”Aveţi ghetuţele pregătite? Moş Nicolae este pe drum!”
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe